Nu stiu exact, dar cred ca se apropie Craciunul.

Ce se intampla mai exact atunci cand toti sunt prinsi de febra cumparaturilor, a cadourilor, a cozilor interminabile de pe la magazine?…Cand oameni cu zeci de kilograme in brate se intorc spre casa…nervosi ca au fost “fentati” la magazin…ei...atunci se apropie sarbatorile…Cine sa mai stea sa se gandeasca la copii, la ce e pe acasa…Mancarea e pe primul plan! Ca sa nu mai amintesc de curatenie...Ce vor spune rudele cand vor veni? Ca de’…de cand copiii au crescut…cadourile se primesc cu vreo 2 luni inainte…Asa ca…o problema s-a rezolvat !

Ei bine...dar asta inseamna si ca se apropie iar perioada aceea a anului cand imi dau seama cat de mult o iubesc...Da, pe bunica...Craciunul mi-am dorit dintotdeauna sa fie brazdat de zambete, de iubire, de cate si mai cate lucruri frumoase...Si pe cat de tare mi-am dorit...pe atat de mult nu s-a intamplat. Cu exceptia zilei de Ajun, in care bunica se instala in casuta noastra si imi spunea mie povesti...

Eram mica...trebuia sa vina Mos Craciun...se lasa seara..asta insemnand ca trebuia sa apara si ea ! Cu minunata carticica de povesti...o carte mica, foarte mica...in care incapeau nu stiu cate povesti interminabile...si care bineinteles se repetau an de an in ziua de 24 decembrie unei fetite nerabdatoare cu mii de zulufi aramii in coditele stranse cu fundite mari, rosii. Ochii ei verzi sorbeau fiecare cuvant din poveste, fiecare miscare a bunicii care i le spunea cu atat de multa blandete sub bradutul proaspat impodobit.

Si stateau asa ore intregi, pana ce batranica ispravea toate istorioarele despre Craciun si isi trimitea nepotica la culcare pentru a-si astepta in taina cadourile de la Mos.

Micuta insa niciodata nu primea tot ce isi dorea...Sau asa credea ea...

Trecea timpul si parca pe copila nu o mai atragea nici prima luminita din pomul de Craciun si nici cadourile pe care le descoperea sub brad. I se parea banal sa desfaca funditele de cadouri in fiecare dimineata de 25...povestile erau acum departe de ea...carticica o vizita an de an...dar istorioarele ramaneau inchise intre coperte...

Crestea...Iar sarbatorile se transformau odata cu ea...Acele codite robuste carliontate si indraznete incetasera sa-i mai completeze chipul rotunjor si rumen de fetita...Doi ochi mari, verzi, pierduti si-o dunga rosiatica inlocuira sclipirile de copil, iar fata ei roz si plina de bujori ii era acum stearsa si furata de ganduri. Trei pistrui ii punctau acum timid pe varful nasului... Dar mai presus de orice, credea ca Mos Craciun ii va aduce intr-o zi darul mult cerut. Si-a asteptat ani multi...plini de dezamagiri strecurate printre cadouri "mult asteptate", printre aceleasi crengi de brad ce-i invadau camera an de an. Isi pierdea toate visele putin inainte de Craciun si Ajunul se transforma incet-incet din seara aceea de basm in clipele ce o dureau cel mai tare.

Toate promisiunile ii erau spulberate si parca toata fericirea ei de peste an pierea intr-un zambet trist in ziua in care isi desfacea cadourile...

Implinise cinsprezece ani si nu isi mai dorea niciun cadou...de fapt..pe toate le primea inainte...aproape pe toate...ce isi dorea cel mai mult nu avea sa primeasca decat mai tarziu...sau poate niciodata...Dar spera...avea o modalitate natanga si naiva de a-si ridica fruntea sus si de a zambi pentru ea...Simtea cum toti din jur dispar si era neputincioasa...Dar ea zambea...mai trist, mai vesel, mai plin de iubire, mai speriat, dar surisul ei mereu era acolo...

Si iata-ma...depanandu-mi povestea in cinci cuvinte pe trei randuri...poveste care se repeta an de an...Dar pana cand?

Inchizand ochii si uitand toate cate-am scris, Craciunul il iubesc la fel ca si pe Mos Craciun care se dovedeste a fi egoist...Imi place inca sa citesc din cartulia cu povesti in seara de Ajun, chiar daca batranica mea nu-mi mai mangaie crestetul si imi zambeste decat a doua zi...Si sper sa o mai faca mult timp de acum inainte...

Cu toate ca "fetita preadolescenta" ce traieste in umbra mea nu isi primeste toate cadourile de Craciun, ba mai mult...mai pierde cateva din cele existente...isi doreste din tot sufletul...la fel ca si mine sa multumeasca si sa zambeasca celor cateva persoane care o iubesc si care sunt acolo chiar daca nu se vad niciodata...si acesta este Craciunul...

In lipsa de altceva.

Dimineata. Suna ceasul disperat. E deja 8? cand a trecut noaptea? Nici macar nu s-a luminat de ziua...Sigur s-a defectat ceasul..."!!?!?!?!" 8 si 5 minute...ceas blestemat. E intuneric ! Ploua. Nu putea sa ninga..?!

Hai, repede..primele trei intrebari care-mi spulbera ultimele ramasite de vis : "A luat Mircea traseul?", "Oare ce fac azi la latina?", "Cand oare s-a facut 8 si 15?"

Scot un deget afara din asternut. Iar e frig...si mai sunt inca vreo 4 luni de frig de asta!..."Sa ma dau sau nu jos din pat?" E mama in bucatarie...Cred ca mai raman vreo 5 minute...Ca iar ma trimite afara cu potaia...De fapt, potaia e draguta...pana vrea sa iasa din casa.

Iar imi amintesc de "aseara" si nu-mi place deloc. Incerc sa-mi bag capul in perna si sa uit. Nu-mi place cand se intampla asta. Incep sa ma sufoc in puful ala. Ce dimineata. Mai bine raman azi acasa...Da' iese iar urat. Azi traiesc pentru un telefon. Atat. Pana nu-l aud sunand n-am pace. Daca pica...e din vina mea sigur. Da' n-o sa pice...Ca a3a-i cu noroc.

Imi incalcesc degetele in par. N-am observat cat e de carliontat in dimineata asta. Poate-i de la sampon. Cat de ciudata sunt azi. Cate intrebari, cate senzatii...

E 9...ar fi cazul sa ma deplasez spre toaleta...Dar imi simt oasele prea molesite...Oare cand s-a si facut 9? Iar mi-a inlocuit mama papucii aia albastri cu vaci cu aia vechi. Cica sa astept pana duminica. "Mama, da' tot Mos Nicolae se cheama..." Sigur i-a pus iar in sifonier. Da, normal. Ce rece-i parchetul joia dimineata...Suna ! -----------[Gargarita is now offline.....]

Fluturi la cinşpe' ani.

" Do de zenku svin Tsuc te
Gand vel Dodo chin te amo
Dol ven ta amu il est
Bass to hai ku mess do lin."
(versuri pentru gargarite triste.)


"Dragostea ei toata
Frunze de tei
Intr-o toamna fugara."
(Hai ku mine-n toamna.)

"Viata-i intreaga
Macel de amintiri ce dor
Zambet cam trist."
( Vezi kum poti sa scapi.)

Happy B-day, Mirc !:*

Cu toate ca te-am cam "pierdut" in ultimele zile, imi face o deosebita placere, draga puiule sa fiu prima care iti "spune" nu "La multi ani, sa fii fericit, iubit, sanatos, sa ai de toate pentru toate, sa ti se-ndeplineasca toate visele, sa stai mereu cu ce dragi, sa ajungi unde vrei, cum vrei, oricand vrei, cu cine vrei si multe altele de inca un infinit de ori" ci "Ai doar 18 ani/ Esti nebun, iubesti si nu ai bani![:-"]" la 00:00 ^_^

Imi pare nespus de bine sa te anunt ca de 4 luni (si-o zi) esti vinovat pentru fericirea mea, si sper sa mai citesti inca multi ani de acum inainte postari de genul^^ [Voi ramane cu tine..inca 2000 de ani:-"]
Ti-as mai putea insirui inca vreo trei pagini inutile pe al meu blog si sa te plictisesti o saptamana citindu-le, insa mi se incalcesc ideile, cuvintele nu suna prea bine acum...si prefer sa ma opresc la doar aceste cateva randuri...

Si daca tot e fix..."Vrei un ceai?"^^

Te iubesc, Fluffy.. si intr-o zi o sa ma ai pe mine in fata, soptindu-ti toate astea..nu-ti vei mai irosi privirea admirand doar niste pixeli verzi amarati:P Zambeste, e ziua ta ! ^^
"La multi ani !:x", iubitule:*

[Imi pare rau ca "esti nascut pe 11 octombrie" si ca mai erau inca 10 minute pana la ziua ta...ideea era alta...dar tu oricum stii ca te iubesc!:*]

Toamna in Copou

"Fosnet ruginiu de frunze,
Cintec vested in ecou,
Ba e freamat printre muze,
Ba e toamna in Copou.

Si ciupeste la chitara,
Tot sfios, cu bucle- n plete,
O timida fetiscana
Cu blugi rupti si negre ghete.

Si in suflet, si-n acordu-i
De chitara, sta sa teasa,
Parca de adolescenta
Glasuire ingereasca.

Si, vibrind acut pe coarda,
Se prelinge, prin suspine,
De pe- obrazul ei de ploada,
O lacrima s- o aline.

Si cu cintul ei de seara
Stau tomnateci in tablou
Doar acordul de chitara
Si tramvaiul din Copou."

Versuri: Botgros- Radu Andreea

Iarăşi seară.

E doar o alta seara, o alta ora si o alta presimtire.In rest.. in jur palpita aceleasi lucruri, ma venereaza aceleasi ganduri si sunt aceeasi eu. Aceeasi eu, cu un breton fugar pe frunte, cu ochii inlacrimati sub rama garbova de ochelar, cu doua fire norocoase argintii ce imi sugruma-ncheietura stanga...

Aceeasi eu, cu acelasi vis de a zbura departe, cu aceeasi privire adanca si acelasi zambet indraznet furisat in coltul gurii.Aceeasi eu...chinuindu-ma sa scriu.Sa scriu despre orice.
Acum insir cuvinte despre viata de boboc - o alta etapa, un alt inceput, dar acelasi "tu".

Acelasi tu, cu aceleasi vise, cu aceleasi idei, inconjurat insa nu de aceleasi persoane. Acelasi tu, cautand in noile figuri aceleasi chipuri de demult.Si poate nu-s asa cum ai visat, cum ai sperat sa fie...Sunt poate mult mai stranii si poate mult mai reci.

Poate ca nici tu nu mai esti acelasi.

Privesc in urma... imi simt acum prin vene o lina schimbare...am crescut...dar parca tot mica am ramas. In priviri imi pulseaza acelasi verde, crud si nesigur..in glas se ghicesc inca emotii infantile...Doar in ganduri acum mi se citesc stangaciile-adolescentine.

Mi-au brazdat obrajii cinsprezece veri si-o toamna, timp in care m-am amagit cu lucruri minore, sperand ca doar asa imi va fi mai bine.Am cladit cu grija lumea mea...in care au pasit sfios oameni de suflet, m-am indragostit neasteptat si mi-am pastrat in amintire doar clipele frumoase.

Ori, cand altcandva poti gusta mai din plin bucuria de a trai, de a iubi, de a ride cu nesat...cand mai poti visa cu ochii deschisi si insira numele asa zisilor tai prunci pe hartie, cand sa mai rupi coditele de mar oprindu-te intentionat la initiala iubitului, cand sa te mai furisezi din casa sub pretext ca-ti plimbi cainele, dorindu-ti de fapt sa-l mai suni pe el macar un minut...daca nu acum..cand prin vene iti alearga vise, sperante si dorinte implinite la 3? Acum... cand zambetul iti fuge adolescentin pe buze, si privirile iti sclipesc atunci cand auzi "te iubesc!"

Inceput de octombrie.

Parcul e trist.E-aproape liniste in jur.Un soare difuz se joaca parca-n ceata diminetii, iar ninsoarea de frunze imi incalceste pasii.Imi zboara gandul undeva departe, intr-un trecut ciudat,meschin si fara de speranta..Ochii mi se umezesc indata si cauta frenetic prin frunzele uscate.

Mi-e dor de alintarea verii, de joaca printre firele de iarba si de nenumaratele povesti rostite pana dimineata-n zori.

Ma pierd acum ca o firava boare pe-aleile pecetluite de enigmatice povesti..si incerc sa regasesc amintiri uitate.De ce le-as regasi daca oricum dor..si tot ce am acum ma face sa zambesc...Iti caut zambetul cumva...si il gasesc ascuns in suflet.

Mi-e dor sa imi simt trupul scaldat in caldura diminetilor de vara.Sa imi rasfir alene degetele prin puful pernei mele..pana ce-o adiere de vant imi invadeaza odaia si-mi spune "Buna dimineata!"

Dar uite-ma in toamna...nostalgica, nesigura...cautand un zambet pe care nu l-am intalnit.

Si poate ca-mi va fi mai dor de tine decat de vara si de soare, abia dupa ce iti voi sorbi cu nesat privirile si zambetul, atingerile si sufletul...