"...Sunt multe momente in care simti ca nu mai poti, ori simti ca vrei sa opresti timpul in loc, sa te legi la ochi cu un curcubeu. Si totusi nu trebuie decat sa inalti barbia spre cer si sa fii fericit. Nu trebuie decat sa crezi ca sub intreg mormanul de mizerie, e totusi o lumina plapanda; e sufletul tau....
Credeam ca fericirea se reduce la lucruri marunte...ca un zambet sau o privire, o prindere de mana..dar cum toate se dovedesc a fi atat de subrede, fericirea mea se rezuma la vis.
La inceput nu stiam cum se scrie o carte; nici acum nu stiu; pur si simplu simt ca trebuie sa o scriu... intre doua coperte cu poze frumoase. Poate nu e o carte, e mai degraba un album, un jurnal..al unui suflet prost. Nu stiam decat citind..ce inseamna o carte. Apoi mii de hartii au cazut prada condeiului meu si sute de pagini au fost invadate; cuvinte mici, fraze, versuri, uneori poate doar puncte de suspensie. Era tot ce gandu-mi zamislea. Si-asa a luat nastere "Jurnalul unui suflet prost"; din iubire, din ganduri, bucurii, dureri, si toate-ntr-una..dintr-un vis.
Un vis maret al unui suflet adolescentin de fata.. o fata care visa sa fie fericita si pierdea din vedere cat era de fapt... ea cu hartiile si gandurile ei. O fata care cauta aproape in orice, adevaratul sens al vietii. E vorba despre o fata care asculta marea intr-o cochilie, isi schimonoseste in fel si fel chipul dimineata in oglinda...emana pur si simplu fericirea, chiar si atunci cand ii lipseste cu desavarsire. E vorba despre Mira, ce care iubeste franceza, citeste, scrie si fotografiaza.
Mi-as imparti "cartea" pe capitole, daca as stii cu ce sa incep...sau unde sa termin, insa totul in mine e o lupta ai carei protagonisti nu ii pot nici numi, nici clasa, nici bine defini.
E povestea ei, e povestea unui suflet care a crezut ca s-a pierdut a doua oara. E ea, cea care acum a deschis ochii mari, verzi si plini de lacrimi in oglinda, acum, dupa cativa ani, si a realizat ca dintr-o data, toata increderea si-a gasit culcus in inima ei; aceeasi ea care a realizat ca e frumoasa si ca prin semnul fruntii ei isi face loc intelepciunea, ca toti ai ei pe care ii are sunt fara masura de importanti, ca are un suflet pe care poate sa planga, sa rida, sa iubeasca, iar acel suflet nu este al ei. Este un suflet care de opt ani de zile nu a disparut niciodata.
De ce am ales sa ma ascund? Pentru ca mi-e frica de mine..de mine insumi. Ascuns adanc in fiinta mea..sta si ma bantuie un sentiment de enorma teama..ca intr-o zi s-ar putea prabusi totul."
