Sunt oameni care fac promisiuni, sunt oameni care nu; sunt oameni care isi respecta promisiunile si oameni care nu o fac. Sunt oameni care iubesc promisiunile, indiferent din ce directii vin...si mai sunt eu: cea care uraste promisiunile sub toate formele lor. Imi imaginez ca mereu, in viata fiecaruia, vine un moment in care nu-si poate pastra promisiunea facuta; si-atunci...de ce sa ii dezamagim pe cei din jur?
Traim cu noi insine intr-o lupta care nu mai ia sfarsit, o lupta care sa scoata la iveala ce e mai bun din noi si parca niciodata nu ajungem la o concluzie. Asta seara, parasind sala teatrului, am privit spre cer, poate din instinct, poate asteptand un semn, poate pentru ca ochii mei erau umezi de lacrimi si voiam sa ii "zvant". Si-atunci mi s-a lipit de nas primul fulg de nea. Am trait prima iarna din optsprezece ani, in care-am prins in zbor prima ninsoare. Si inevitabil inauntrul meu am inceput sa plang; de emotii, de dor, din cauza ca el nu e aici sa vada cat ma bucur. El...
Ei...seara asta ma face sa tremur din toate incheieturile; si nu stiu daca de emotii sau de altceva, ma dor toate si parca mai, mai as face o promisiune...dar ma abtin, de frica sa n-o pierd. As vrea sa vii mai repede acasa...
