Gand gol. Repost

Fraza de acum nu mai arata tot atat de bine ca cea de dinainte, cea de dinainte nu se mai leaga de cea care va urma. Toul se anuleaza, chiar si viata a devenit dificil de asezat pe hartie; chiar si sufletul refuza sa se lase scris. Mi-e dor de ceva ce nu am avut niciodata; simt ca am nevoie de ceva ce nu cunosc. Falangele mele incep sa se lase din ce in ce mai grele, ca niste carlige molatece care refuza sa se prinda de sarma; pe condei degetele mele lesina, iar creierul meu explodeaza. In fata mea s-a deschis o criza; degetele nu vor a mai scrie, creionul nu mai cunoaste literele, iar hartia sterge urmele, pe masura ce apar. Sufar! pentru ca mi-e greu a scrie. Nu orice suferinta se presupune a urati chipuri si de a da aripi infinite inspiratiei? Orice cuvant care-apare se intipareste in structura creierului meu; mi s-au incalcit toti nervii. Peretii mintii mele s-au tapetat cu teama, spaima, cuvinte, fericire, extaz, scarba, mila, neputinta, necaz, reusita, dorinte, vise, impliniri, dezamagiri, inchipuiri, iluzii, amintiri; toate au ramas la adapostul creierului meu, iar sufletul se simte inutil de incarcat. As vrea sa pot scrie fara sa doara si nu sa ma mai doara fara sa pot scrie. Cersesc? Am reusit sa scriu...

Naravuri dulci.

E prea tentant sa fim rai, e prea dificil sa fim buni. E delicios sa fim egoisti, e ciudat sa iubim. Vorbim prea des despre iubire si nici nu stim ce-nseamna sau unde e de fapt, pana in ultima secunda in care inchidem ochii si spunem: "ah...acolo a fost dintotdeauna...oare de ce o vad abia acum?" Pentru ca, vezi tu, o viata intreaga ai avut de ales intre a fi meschin si a fi bun, intre a te retrage si intre a te darui in totalitate. Dar e iubirea o alegere, sau mai degraba ceva de care pur si simplu te molipsesti? E o alegere, sau e un amestec de meschinarii si daruiri? 

Nu intelegi niciodata de ce zilnic esti pus in postura de a alege: bei cafeaua amara sau dulce, iti indrepti parul, sau il lasi ondulat, zambesti ori plangi, pleci, vii, ramai, dispari...existi acolo, la un moment dat; intrebarea ramane aceeasi: de ce? De ce toate lucrurile se vor puse in balanta? 

Pentru ca...nu ai curaj sa fii tu. Oamenii se nasc buni, ori rai? Cine stie? Dar tu, tu in adancul tau ramai cu sufletul; cel care cucereste fiecare secunda a zilei. "M-am indragostit de tine", auzi. "Cum? Asa, imperfecta?" "Nu de tine, de Tine! De sufletul tau. M-am indragostit de sufletul tau!" Sufletul tau e perfect, tu esti cel care il pangareste cu ratiune. Suntem rai pentru ca vrem, sau din intamplare? Suntem ingrati pentru ca asa ne-a lasat Dumnezeu, sau pentru ca am exersat sa devenim asa? 

Atatea intrebari care ne chinuie si la care nu stim cum sa raspundem, atatea forme-ale unui 'de ce?' Daca ai avea putin mai mult curaj ai intelege ca nu ai nevoie de mai mult de zece secunde in care sa alegi varianta potrivita; se spune ca primul gand e cel mai bun. De ce sa te intrebi 'cum' cand poti veni din prima cu 'asa'?

Pe lucruri, pe sentimente, sa nu le pui niciodata in balanta, pentru ca toata viata ta...e un amestec ingenios de sanse si alegeri de care profiti involuntar. Nu te gandi daca sa fii bun sau rau, daca sa iubesti sau nu, daca sa pleci sau sa ramai, pur si simplu lasa-te ghidat. Rai suntem oricum, poate din cauza ca inca mai mancam mere, dar de ce sa ne lasam dominati de asta?

Dupa un mar, mananca si-o capsuna...poate perspectiva se schimba si renunti de tot la mere...Invata sa vezi direct prin suflet si-atunci n-o sa mai trebuiasca sa astepti ultima secunda sa-ti vezi intreg filmul. Invata sa te sprijini pe suflete pe care sa nu le ranesti, invata sa traiesti fiecare clipa, dar invata sa te si infranezi; invata sa inveti din naravuri, dar mai presus de toate, invata sa fii tu, Om, in toata plinatatea ta, in tot iuresul de senzatii, invata...sa te asculti.