E greu totusi sa iti lasi tot trecutul in urma...Mi-am regasit buzele pe ceasca de ceai cu afine azi dimineata si mi-am citit trecutul in plicul scurgandu-se in farfurie.
E totusi riscant sa te detasezi intru totul si sa uiti unele povesti care ti-au adus candva macar un mic zambet pe buze.
Am asteptat vara, mi-am dorit multe, am facut timpul sa treaca, iubesc, dar vara asta nu-mi suride. Incep sa ma simt ciudat in pielea mea si am senzatie de toamna ravasita.
Imi joaca amintirile prin ceai, trecutul ramane gravat pe piele orice-ar fi, in ganduri sau simtiri; iar timpul...dusman ce toti il cred tamaduitor, n-ajuta cu nimic. Nimic nu se uita, totul se ascunde undeva intr-un capat intunecat al sufletului tau, pasind parsiv pe marginea unui abis,jucandu-ti feste si refuzand categoric trecerea dincolo de linia care ar trebui sa-l faca sa dispara.
Iar daca iti zac nefericiti alaturi doi ochi adanci,caprui, tremuranzi de iubire, te simti rusinat de mizeriile pricinuite, si vrei sa-i arati iubirea parca nereusind niciodata...Mereu sufletele care ne iubesc pierd in fata vechilor moravuri...si niciodata totusi nu ne dorim asta...
Pur si simplu suntem suflete rele impachetate frumos
.
