In sfarsit...singura in patul meu prea mare, prea cald si prea gol, cu vantul care imi tot bate-n geam si intra de m-alinta cate-un pic, imi pisca pielea si ma face sa tresar. Singura...ca-ntotdeauna. As fi vrut sa-mi fac macar o singura lacrima sa-mi taie obrazul...dar niciuna nu vrea a ma parasi; sunt prea grele si incep sa nu le mai pot suporta prezenta. E destul de tarziu si incep sa ma gandesc daca nu cumva, cat de curand, va trebui sa iti vorbesc; deocamdata nu am reusit sa fac asta decat in fata unui aparat care ma filma prea insistent, timp de cateva minute si care, in cele din urma, m-a facut sa realizez ca probabil nu voi putea nicicand sa ma infatisez in fata ta, punandu-mi toata imaginatia si tot sentimentul pe buze. Si daca nu pot asa...de ce nu le-as pune in cateva cuvinte electronice? Sunt o lasa...E de asemenea foarte tarziu si incep sa simt mustrari de constiinta, sa am crampeie de intelegere a sensului vietii. De altfel, oricat de tarziu ar fi....nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca maine...sau peste cateva ore, sau secunde, ar putea fi al naibii de tarziu pentru mine sa iti vorbesc. Voi incepe asadar...cam asa, chiar daca ma vei acuza din nou ca sunt confuza:
".......................................................................................................................................................................................................................
Inima i se opri pentru cateva secunde. Rasufla adanc, inchise ochii, isi cuprinse intregul chip in palmele-i prea fragede...Dadu aerului ei exterior toata caldura si naduful...si ramasese goala; asa cum se vazu si se crezu mereu. Tot aerul rece si curat din lume nu putea sa-i stapaneasca de fel caldura ce ii inunda trupul, nici cea mai calma atingere nu-i putea opri pulsatiile frenetice ale inimii. Simtea din nou acea fanfara cardiaca, fanfara careia nu ii putea gasi niciun fel de final. Isi pleca trupul aproape gol peste hartiile pe care le mazgalea si mai sorbi o gura de cafea; isi strambase buzele si nasul pentru ca o gasi prea fierbinte...reveni la scrierile ei; mototolea si arunca fel de fel de hartii...taia si rescria cuvinte: mai mici, mai mari...mai cu-nteles. Descoperi tarziu o hartie...veche ce-i drept, aproape pe sfarsite...pe care o desfacu plina de emotii. Lumina lampii batu puternic asupra ei...si descoperi in fata ochilor ei mari si verzi si pofticiosi o multime de cuvinte insirate, poate nu la intamplare, pe care Mira le citi, le citi si reciti pana tarziu in noapte, parca dorind sa gaseasca un sens al lor anume, ca si cum nu penita ei le-ar fi-ncrustat in hartie... Iar ele spuneau asa...:
" 15.11.011
Niciodata nu m-am simtit mai singura ca acum...mai goala, mai stearpa, mai invizibila, mai destramata. Si totusi zvacneste in mine o iubire atat de pura. O nevoie de iubire pura. Mi-e frica sa nu te sperie iubirea mea, dar nu iti cer nimic in schimbul ei. Te iubesc. Iremediabil si neconditionat.
Sufletul meu e gol si are un ecou asurzitor. Sunt bolnava. Am o teama constanta ca o sa mor si n-o sa apuc sa te strang de mana si sa iti spun ca asa te-am iubit dintotdeauna. Nu vreau nicio clipa ca sentimentul meu de iubire acuta sa te sperie; si stiu ca o sa te sperie, pentru ca nu o intelegi, iar eu nu pot sa ti-o explic, pentru ca poate tu nu o simti. E sentimentul suprem in care iubirea mea pentru tine atinge cote maxime, fara sa ramana intr-o zona anume; te iubesc in toate felurile posibile.
Am scris totul aici, atat de sincer, pentru ca sper ca vreodata vei gasi aceste cuvinte. Eu oricum nu voi fi capabila a ti le rosti nicicand, de frica sa nu te sperii...sau sa te pierd. Dragul meu prieten, doar faptul ca existi ma face sa pulsez. Iti multumesc pentru nenumaratele feluri in care mi-ai aratat ca iti pasa de sufletul meu prost. Mi-e dor de tine, mereu imi e. Esti cel mai bun prieten, esti iubit, te urasc, te iubesc, te reneg, esti tot, apoi nu mai esti nimic pentru ca vreau sa te alung din viziunea mea.
S."
Sfarsi a infinita oara de citit aceste cuvinte...cand izbucni intr-un plans de nestavilit din care se opri abia spre dimineata...Toate visele ei fura zbuciumate si pline de "el"..."
Cam asa e vizunea mea de joi seara...cam asta se ghiceste undeva foarte adanc in sufletu-mi. Cam asa imi reactioneaza mie personajul asta seara...sau de fapt...de aproape un an...Inchei.
