Cind doare iubirea?

Adevarul e ca toata viata noastra ne e teama: teama ca n-o sa reusim sa facem primul pas, teama ca nu e mama linga noi sa ne imbratiseze, teama ca primul dinte va creste strimb, ca vor ride colegii de noi in prima zi de scoala, ca nu vom reusi sa aflam ce ne dorim, ca nu ne vom gasi, ca o vom da in bara, ca nu o vom gasi niciodata...pe ea, Iubirea, iar daca se intimpla minunea de a o gasi, evident, ne va fi frica sa nu o pierdem. Deci, noi cind aflam ca traim? 

Nu, nu cind ne zboara sufletul de fericire privindu-l pe cel de alaturi, ci atunci cind realizezi ca iubirea doare. Cind doare iubirea? Cind lupti pentru ea, realizezi ca nu mai ai loc liber pentru noi copci, si totusi inca trebuie sa mai lupti. Si-o sa spuneti, dragi naivi, ca iubirea nu sta bine linga lupta si nici invers, iar eu, copil naiv proaspat trezit din vis, va voi spune ca iubirea doare si se gusta cel mai intens cind o simti si tu si el, dar altcineva din exterior intervine si spune ca n-aveti voie. Iubirea doare si e delicioasa in taina, cind nimeni nu stie nici de tine nici de el, cind explicatiile nu vin sa va intunece visul, cind, desi va e frica de ce va fi miine, voi va luati in brate si va sarutati ca doi nebuni. Iubirea doare cind ti-e dor de ea de-ti vine sa te urci in primul tren care duce spre orasul ei, doar ca sa-i spui c-o iubesti. Iubirea doare cind realizezi ca nu-i usor ca tu sa te vezi cu ea de mina pe strada peste zece ani, iar mama te suna si-ti spune ca ti-a gasit o noua iubita. Iubirea doare cind realizezi ca decit s-o pierzi, mai bine o fereci. 

Adevarul e ca... numai de iubire nu ti-e frica niciodata, chiar daca cea pe care ti-o doresti si te completeaza ca om...doare.

Dor(inta)

Tu n-ai idee cum ma musca dorul in fiecare dimineata cind ma trezeste adierea vintului si tresar, crezind ca e imbratisarea ta. Si-n tresarirea mea mi se-nfioara toata pielea si-mi amintesc de tine, intrebindu-ma mereu "Ti-e frig?", constient fiind ca nu si ca dupa atitea luni, tu inca mai reusesti sa-mi dai fluturi in stomac. Ma ascund sub cearsaf si ma joc in cotinuare cu tine, ca asta primavara cind nu ne pasa nici cit e ceasul nici daca avem ce minca si stateam asa ore intregi, poate chiar zile si nu voiam sa ne parasim patul, decit atunci cind trimitea mama pachet in gara... Si-apoi tot in pat ajungeam, hranindu-ne cu capsuni si cirese, dar parca tot sarutarile noastre erau mai dulci. Tu n-ai idee, dar stiu ca si pe tine te chinuie si te necajeste, doar ca tu esti baiat, si spui ca pari patetic. Eu stiu ca tu nu vrei sa ai idee de cit de mult imi doresc sa te tin doar linga mine si de cit de mult te iubesc, pentru ca vrei s-o auzi vezi de la mine. Te-as devora, asa cum o face dorul cu mine, de fiecare data cind realizez ca esti la o ora, sau chiar la o secunda distanta.

Iar nu-i Vara.

"Dimineata de azi m-a facut sa-mi doresc sa vina toamna, sa pot respira din nou, caci m-a coplesit si vara care sta sa treaca. Daca ma gindesc bine, deloc nu mai vreau sa fie vara, niciodata...Vreau sa intimpin toamna asa cum o fetita intimpina orasul prea mare pentru ea, cu ursuletul ei de plus in mina: fara griji, cu multa iubire si curaj in suflet. Nu e frumos, cum unui copil nu ii e teama niciodata de nimic? Poate doar de balauri ascunsi dupa masti."

Mira primi cu sfiala ultimele zile, desi afara era soare ea nu reusea defel sa-l distinga. Ralph o privea cu oarecare retineri, nu mai stia daca ochii lui ii mai spun sau nu aceleasi lucruri ca inainte. Arsi de soare, abia sositi de la mare, se cuibareau in fiecare zi in patutul lor ingust de linga geam, acolo unde isi teseau ei toate visele. Habar nu aveau ei, indragostiti unul de celalalt pina in textura oaselor, ca visele frumoase nu dureaza la nesfirsit, uneori ele mai sunt intrerupte de tresariri.

Mai bine o oaie neagra, cele albe ma fac tot timpul sa ma indoiesc de puritatea culorii pe care incearca sa o afiseze, spunea Mira cu ochii inecati in lacrimi. Se lovea pentru prima oara in viata de o respingere; timp de douazeci de ani, biata copila nu se obisnuise cu definitia cuvintului, dar nici nu si-ar fi dorit. 

Isi dorea doar ca el sa o ia de mina si sa-i spuna "hai cu mine, nu conteaza unde, dar hai sa fugim de linga cei care nu ne lasa sa traim"; stia insa, ca asta nu va fi posibil niciodata. Era pentru prima oara cind Mira trebuia sa infrunte direct un razboi, cind trebuia sa-si faca vinatai si cicatrici, dar ce nu ar fi facut Mira, din iubire? Pare-se ca daca cineva ar fi trebuit vreodata sa spuna un singur cuvint despre ea, acela ar fi fost cel mai potrivit: IUBIRE. Desi era cu aripile in inchisori si cu sufletul in pioneze, Mira avu, la sfirsit, puterea de a spune: "Da, voi face tot ce trebuie sa te pastrez, va trebui sa-nvat sa iubesc si ce nu pot iubi, altfel nu e deloc o virtute."

Il iubea si stia ca si el simtea la fel, acum totul devenea doar o problema de intensitate.