“Să găsești pe cineva pe care să-l iubești și care să te iubească este un sentiment extraordinar. Dar să găsești sufletul pereche este și mai grozav. Un suflet pereche este unul care te înțelege ca nimeni altul, te iubește ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla."
Ma gasesc astazi coplesita de emotii, punandu-mi un amalgam de intrebari la care poate n-o sa stiu sa-mi raspund niciodata.
Acum ceva timp puteam sa jur ca iar mi-a fugit sufletul de acasa, ca sunt facuta sa infrunt toate dezamagirile Universului, ca fericirea nu e pentru mine, sau eu nu sunt pentru ea. Ma obisnuisem cu gandul ca niciun suflet nu-mi va mai incalzi diminetile, ca va trebui din nou sa raman eu cu mine; si atat.
Mi-a fost greu sa inteleg contrariul in ziua in care un suflet mare, cu ochi pe masura, buze carnoase si cel mai superb par din lume m-a invitat la o cafea. E lesne de inteles ca dupa cateva zile acele buze nu au rezistat negustate.
Ceea ce inca ma surprinde e ca initial nimeni nu admite ca se poate indragosti pur si simplu; dar eu pot. Probabil ca daca ziua de miercuri n-ar fi existat in calendar, altfel ar fi decurs azi vietile tuturor. Nu te astepti, este adevarat, ca dupa cateva secunde sa nu-ti mai poti dezlipi privirile de pe cel de langa tine; nu te astepti nici ca dupa patru zile sa auzi, ca de nicaieri, un "te iubesc" care sa te sperie al naibii de tare si sa te bucure infinit in acelasi timp. Si uite ca iubim, inca...tot timpul, intr-un mod constant, de fiecare data altfel, de fiecare data mai intens ca data trecuta. Dar "iubim" pe cine trebuie?
Daca mi-as lua dezamagirile si le-as pune cap la cap cred ca as traversa un ocean; pe cel mai mare existent. Daca ar fi sa tin cont de ele de fiecare data cand fac un pas inainte, as ramane incremenita. Am ajuns la performanta de-a ma indragosti de cel care timp de 41 de zile nu "s-a impiedicat" niciodata, de cel care de nicaieri isi gaseste puterea de a spune "esti sufletul meu pereche".
Frica? Imensa. Fericire? Asemenea. Nu stiu daca in momentul de fata cuvintele ma pot ajuta intr-un fel anume; e sentimentul in care vrei sa vorbesti dar zambetul larg de pe fata nu te lasa sa o faci pentru ca te gandesti ca el e tremurul buzelor si al genunchilor cand il intalnesti, aroma cafelei dimineata si zambetul timid cand iti spune "te iubesc". Nu poti sa te decizi daca e bine sau nu, poti doar sa iti simti stomacul devorat de fluturi; primii; si-am auzit ca fluturii astia ar fi un semn ca e de bine. Traiesti exact senzatia ca vrei sa il respiri pe cel de langa tine, nu doar sa-l privesti, ca seara mori de dorul ochilor lenesi in toata splendoarea lor, de dimineata in jurul orei 7. Si tind sa cred ca toate astea nu inseamna altceva decat iubire.
Iti multumesc, sufletelule, ca te-ai reintors acasa si ai uitat dezamagirile pe strada.
