Cald.

Toata suflarea ce-mi fuge prin vene

Ma mangaie cald pe sub piele...

Mi-e dor de-o iubire cum n-o sa mai am,

Mi-e dor de sarutu-ti, de pielea-ti prea alba,

de tine si geana-ti, 

de sufletu-ti tot.

Serendipitate.

Sunt ani buni de cand nu am mai incercat sa scriu noaptea...poate de teama, poate de prea multa oboseala adunata peste timp...poate o parte din mine a refuzat pur si simplu. Dar noaptea asta e una speciala, e cea care-mi declara ca mi-am pierdut dorintele. De cate ori, fericiti peste masura, sau prea impovarati de vise, nu ne-am ridicat ochii spre cer intr-o noapte senina, incercand sa numaram stele si punandu-ne naivi dorinte la cele cazatoare? De cate ori nu ne-am incrucisat degetele la spate, in speranta ca a doua zi, dorinta fi-va implinita? Eu una cel putin....de peste-un infinit de ori. Si-am ajuns sa traiesc noaptea asta si sa realizez ca nu mai am dorinte sa pot numi sclipirile din cer. 

Ne-am obisnuit sa traim o buna perioada din viata tanjind dupa un anume lucru, persoana, sentiment...dupa o stare anume care, dupa parerea noastra, ar putea sa ne induca fericirea; si fugim innebuniti ani de zile dupa acel ceva care odata obtinut incepe sa-si piarda din luminozitate...si-atunci, in cateva secunde de tragism, ceva inauntrul nostru face scurt circuit si ne arunca-n indaratul unui mare scut de dupa care nu mai putem sa iesim...sau refuzam complet sa o mai facem. Pur si simplu ne decidem ca e mai usor sa evitam sa fim raniti, decat sa vindecam zgarieturile mai tarziu; e mai usor sa stam ascunsi, decat sa infruntam lumina din jur. Atunci e momentul cand un zambet...face cat o mie de cuvinte, cand o persoana anume schimba intregul context; atunci e timpul sa faci un pact cu sufletul, astfel incat urmatoarele lovituri sa nu mai fie resimtite atat de crunt. E momentul in care trebuie sa crezi ca Universul intreg conlucreaza prin intamplari...pentru fericirea ta.

Ofranda sufletului

Azi e vreme urata...de fapt...e vreme de stat cu pixul si hartia-n fata...e timpul sa scriu. Mi-e teama din nou, doar ca de data asta nu mai e aceeasi teama. Cunoasteti sentimentul in care deschideti ochii dimineata si prima intrebare care va vine in minte e "Oare chiar fac ceea ce trebuie? Chiar ma indrept in directia buna?" Intrebarile astea doua ma chinuie de-o buna vreme si de raspunsul lor mi-e cel mai teama momentan; mi-e teama c-ar putea fi negativ. Am ajuns la concluzia ca fericirea-n viata mea se consuma in bucati din ce in ce mai mici...din ce in ce mai rare; sau poate-s la dieta. Am din nou remuscari legate de faptul ca nu sunt capabila sa fac nici ceea ce m-as fi asteptat sa fac cel mai bine, sau poate ma straduiesc prea mult s-o fac... un singur lucru ma mai desavarsea in viata, o anume dorinta; si m-am dezamagit. Ma trezesc deseori ca mi-e teama de mine sau de ce-as putea s-ajung...si-atunci imi verific din nou idealurile...si constat ca ma ratacesc pe la jumatatea fiecarui drum. Poate ca nu sunt ceea ce altii s-ar astepta sa fiu, poate nu sunt nici ceea ce eu mi-as dori...nu sunt din cauza ca deseori las alte suflete sa dicteze-n locul meu, sau poate pentru ca am incredere prea mare in ceea ce simt. Nu demult mi-am dat seama ca sunt cu adevarat rea si egoista, iar la vazul acestor cuvinte multi fi-vor incantati de sinceritatea mea; dar cu toate acestea, am realizat ca iubind...te schimbi; iar prin "iubind" ma refer cu adevarat la iubire, la iubirea despre care am mai scris, de altfel. In doar cateva zile am testat, gustat si rastalmacit de un infinit de ori cuvinte si am realizat ca iubind si nemaiavand ce sa ofer...am decis sa ma ofer pe mine insumi, in speranta ca voi fi de ajuns...Se pare ca mai devreme sau mai tarziu, magia se pierde, ori de cate ori ti-ai frige pielea si ti-ai pune sufletul pe tava. Si iata-ma din nou realizand ca nicicand, niciodata...nu voi fi destul de speciala, chiar daca am tanjit mereu sa fiu, nici chiar pentru aceia din viata mea pentru care credeam ca voi fi de-a pururi. Se pare ca e mai bine sa traiesti cu o dorinta in suflet, decat sa te deschizi in ochii celuilalt...si sub privirea ta sa piara totul. Si in cele din urma...nu e nici macar vorba despre vreo pierdere...e despre cum sa iubesti, fara sa te simti ranit, e despre aceeasi persoana pe care o vei iubi mereu neconditionat.