Mira, dialog.

E aproape Craciun; dar Mira nu mai e acasa. Mira a crescut si...acum sta intr-o camera prea mica pentru ea si pentru sufletul ei mare. M-am intalnit zilele trecute cu ea in fata anticariatului, pe unde obisnuieste sa-si mai piarda pasii de cand e in Iasi. Parea pierduta, cum e ea de obicei, dar plina de entuziasm. O recunoscusem dupa bascuta frantuzeasca pe are mama ei i-o crosetase iarna trecuta, cadou de Mos Nicolae; m-am bucurat sa o vad inca pe Mira purtand-o, impreuna cu libelula care toamna asta nu mai straluceste la fel de tare. Intoarsa din profil, am avut senzatia ca ma insel, ca nu e Mira mea, dar imediat, toata fata ei s-a intors spre mine; si atunci am putut sa-i vad ochii, ochii ei care-o tradeaza de fiecare data, care-i impartasesc fiecare fel de emotie. Mi-a sarit in brate cu totul, m-am bucurat sa vad ca nu a slabit de cand a plecat si ca sufletul ei e inca la fel de plin de iubire. Se grabea, ne-am dat intalnire la cafea si-a apucat sa-mi spuna doar atat:

"Nu stiu, de cand sunt aici parca ma metamorfozez zilnic. Intelegi ce zic? Nu stiu daca intelegi...Ma caut zilnic si...cand ajung in fata oglinzii redescopar o alta persoana, in fiecare dimineata cand plec, in fiecare seara in care ajung...."acasa". Parca mi-e asa dor de Casa cateodata. Dar vorbim noi mai multe la cafea...maine, pe la 8?"

Tare mi-as dori ca Mira mea sa nu-si rataceasca sufletelul pur niciodata!

Metamorfoză continuă

Iubeam
c-un verde crud în ochi.
Iubeam cu sufletul 'nălțat în Cer.
Iubeam cum nimeni
n-avea a mai iubi vreodată.

Plâng.
Iubesc.
Verde palid.

Lumină:
Iubesc
din nou cu vechiul verde crud
în ochi.
Aripi:
Sufletul meu,
tu mie
mi-l înalți.
Iubesc:
cum nimeni iar nu-avea a mai iubi.

Suflete de plastilina

Ne place sa fim zei, ne place sa chinuim suflete, in special pe ale altora, ne place sa ne simtim atotputernici. Ne e teama sa ne exprimam, frica sa vorbim, sa simtim. Nu vrem sa ne dam niciodata mastile jos, pentru noi toata viata e ca o furtuna; trecem prin ea cu ochii inchisi. Ne tinem gurile pecetluite, ne metamorfozam. Toata viata noastra-i o nota pe care-o acordam dupa starea sufletului, ne dam de ceasul mortii, ne jucam cu sufletele celorlalti de parc-ar fi de plastilina. Ne place sa credem ca nu punem suflet, dar...daca vreodata te hotarasti sa-ti pui sufletul pe tava, gandeste-te ca tii in mana o ceasca de ceai fierbinte si esti pe cale sa stranuti.

Little piece of joy.

Zi de toamna si nori si ploaie.

Eu vreau sa fii aici.

Eu vreau sa fii

zi de zi

aici.

Vreau sa gadilim rasaritul impreuna... sa se joace cu noi si sa ne mai lase sa lenevim asa, cateva ore. Sa-ti fac cafea pana apuci sa te trezesti si aburii ei sa te ridice din pat, sa-ti poarte pasii pana la mine. Vreau sa ridem ragusit ca am mai prins inca o dimineata, sa ne admiram degetele si palmele, in lumina soarelui care ne iubeste; ne iubeste atat de mult. Vreau sa-mi pierd degetele pe pleoapele tale si pe buzele tale- datatoare de fericire. Vreau sa gust din fiecare clipa- cu tine!

Dacă plouă, plouă.

Plouase-atât de mult încât

târziu, în noapte, 

valuri de sânge și apă

în ea

nu se mai deslușeau.

Se vedea, în sfârșit,

curată.

Spălată de tot ce trăise 

și-avea să mai îndure.

Spumă se lovea de pereții

fierbinți ai 

vaselor ei 

de sânge.

Parcă în ea

era totul un clocot

curat 

de sânge

și apă.

atât de mult

plouase și-atât era

de fericită;

doar că-n mintea 

ei auzea mereu
oasele-i

scarțâind.

Trecuse oare-

așa mult timp?!

Mira

In zilele de toamna ploioase, adora sa ramana asa...lenesa...in patul ei micut. Sa se contorsioneze ca o pisica langa semineu; sa uite de ea, asa...cam pentru cateva ore bune si sa viseze la multe, eventual sa-si numere stele prinse in borcan.
Daca se intampla sa inceapa sa ploua mai puternic ii tresarea inima si acel joc, amplu joc al palpitatiilor ei, o trezea la realitate. Se agata cu degetele ei subtiri de draperie si parca o durea fiecare picatura de ploaie; era de parca fiecare avea directia croita spre sufletul ei si i-l lasau asa, plin de gauri.
Alteori iubea ploaia cu toata suprafata pielii ei pe care o lasa dezmierdata. Intindea adeseori palmele in afara ferestrei de langa pat, sa poata prinde macar cativa stropi si, in zilele cu soare, parca il chema intr-adins sa se joace in palma ei...
Cata fericire si cata tristete stia ea sa cuprinda sub pielea aceea a ei...alba si frumoasa, usor atinsa de soare in zilele de vara... ce zambete-i alergau pe chip cand reusea, uneori, sa vada cu adevarat inauntrul ei!

Scurtele iubiri eterne/ part 2

Dar ea, ea era doar o fata prinsa intre varsta adolescentei si cea a maturitatii, o fata ce iubea orice prea mult, uneori iubea prin toti porii, alteori era catalogata drept 'cruda'. Mira nu stia niciodata 'cum' sa iubeasca, dar cand o facea, ei bine, cand o facea nu mai stia cum sa se opreasca. Era in stare sa iubeasca orice pana la sfarsitul zilelor, iar daca oamenii sau alte vietuitoare nu-i mai incapeau in suflet, era gata oricand sa-l mai carpeasca, sa-l mai largeasca, mai- mai sa le mai faca nitel loc.
Mira era o fata zambitoare, care ti-ar fi dat negresit mana, ori o imbratisare, cu toate ca nu o cereai; Mira era acolo- pentru toti, oricand, iar cand nu era...
Mira obisnuia sa creada ca din cauza ei, sau datorita ei se intampla lucruri rele si bune pe Pamant.
Mai mult decat atat, credea (sau ii placea sa creada, indemnandu-i pe toti, aproape fortat, sa creada la fel) ca e Centrul Universului.
Dar ce e mai ciudat
legat de Mira e ca ea pana acum n-a reusit sa se gaseasca...cu adevarat.
Mira are pasiuni, ca literatura si fotografia, viseaza sa ajunga la un moment dat profesoara, dar nu se gaseste in suflet, in al ei. Obisnuieste sa atraga multe inimi in plasa...pe care le cucereste cu dragalasenia ei interioara, dar in scurt timp simte ca nu mai face parte de acolo. Oamenii cred ca ea nu pune Suflet...
Mira a cunoscut la un moment dat un baiat care i-a incalcit ratiunea si de aceea e uneori 'cruda'. Ea nu e chiar mereu dragalasa...Mira are un suflet pereche, de fapt...ea stie ca are unul pe care chiar il iubeste si care-o s-o ajute sa ajunga acolo unde trebuie.