Suflete de plastilina

Ne place sa fim zei, ne place sa chinuim suflete, in special pe ale altora, ne place sa ne simtim atotputernici. Ne e teama sa ne exprimam, frica sa vorbim, sa simtim. Nu vrem sa ne dam niciodata mastile jos, pentru noi toata viata e ca o furtuna; trecem prin ea cu ochii inchisi. Ne tinem gurile pecetluite, ne metamorfozam. Toata viata noastra-i o nota pe care-o acordam dupa starea sufletului, ne dam de ceasul mortii, ne jucam cu sufletele celorlalti de parc-ar fi de plastilina. Ne place sa credem ca nu punem suflet, dar...daca vreodata te hotarasti sa-ti pui sufletul pe tava, gandeste-te ca tii in mana o ceasca de ceai fierbinte si esti pe cale sa stranuti.