Dacă plouă, plouă.

Plouase-atât de mult încât

târziu, în noapte, 

valuri de sânge și apă

în ea

nu se mai deslușeau.

Se vedea, în sfârșit,

curată.

Spălată de tot ce trăise 

și-avea să mai îndure.

Spumă se lovea de pereții

fierbinți ai 

vaselor ei 

de sânge.

Parcă în ea

era totul un clocot

curat 

de sânge

și apă.

atât de mult

plouase și-atât era

de fericită;

doar că-n mintea 

ei auzea mereu
oasele-i

scarțâind.

Trecuse oare-

așa mult timp?!