Mira

In zilele de toamna ploioase, adora sa ramana asa...lenesa...in patul ei micut. Sa se contorsioneze ca o pisica langa semineu; sa uite de ea, asa...cam pentru cateva ore bune si sa viseze la multe, eventual sa-si numere stele prinse in borcan.
Daca se intampla sa inceapa sa ploua mai puternic ii tresarea inima si acel joc, amplu joc al palpitatiilor ei, o trezea la realitate. Se agata cu degetele ei subtiri de draperie si parca o durea fiecare picatura de ploaie; era de parca fiecare avea directia croita spre sufletul ei si i-l lasau asa, plin de gauri.
Alteori iubea ploaia cu toata suprafata pielii ei pe care o lasa dezmierdata. Intindea adeseori palmele in afara ferestrei de langa pat, sa poata prinde macar cativa stropi si, in zilele cu soare, parca il chema intr-adins sa se joace in palma ei...
Cata fericire si cata tristete stia ea sa cuprinda sub pielea aceea a ei...alba si frumoasa, usor atinsa de soare in zilele de vara... ce zambete-i alergau pe chip cand reusea, uneori, sa vada cu adevarat inauntrul ei!