De dor de tine.

E doar prea crunt sa nu ma sfasie
un dor de tine si iubirea ta.
Imi pierd alene geana pe-ale tale palme...
si buza peste ochiul tau.
Un dor cumplit imi sfasie simtirea....
cat te iubesc!
http://www.youtube.com/watch?v=7x8wPt8xarE&ob=av2n

Lucid/ Fragmente 5

Poate e vina mea...Nu, cu siguranta e. Ori cum altfel as putea explica tot ce mi se intampla?

Din totdeauna am fugit de sentimente simple, previzibile, aspirand continuu spre lucruri de neatins, greu de obtinut.. Si poate nu e lucrul cel mai intelept pe care l-as putea eu realiza. Nu am avut niciodata in priviri, cum nu am schitat niciodata sentimentul ca ceva pe lume m-ar putea cu adevarat multumi; renuntand apoi la toate prejudecatile ce-mi devoreaza din creier, ajung sa ma simt mizerabila.

Uneori ma intreb ce-ar fi viata mea daca in ea nu ar exista o mie de oameni care sa imi sufoce aura cu atata grija si dragalasenie, ce-ar fi viata mea fara acele cateva suflete care o incanta cu gesturi picante? 

Sa fi fost conceputa dupa modelul Lizzie? Tanara vesnic neinteleasa, in asteptarea dragostei mari, cu vise si aspiratii puternice catre ceva ce nici nu se poate atinge? Sa mi se fi tot spus inainte ca asa va fi si nu as fi reusit sa cresc mai adevarat de atat. E oare de preferat sa visez, in loc sa consum? Sa sper, decat sa devorez? Constat ca e mai bine sa imi las inima sa bata in habitatul ei vesel si uneori monoton, in ritmul ei si in placerea ei proprie, decat sa o fortez sa intre in sentimente vadite mincinos si ascuns.

Fragmente 4./ Corespondente/

Daca hartia ar suporta transpunerea celor mai aprige vise ale mele, ar insemna ca de fapt sunt chiar foarte firave. Nu as indrazni oricum, niciodata sa le incredintez unui lucru atat de parsiv cum e hartia; ea ar fi capabila sa le disipe pretutindeni in jur. Cele mai bun loc pentru vise ramane tot sufletul; de aici nu vor pleca decat in momentul cand adapostul va suferi o fisura care sa il faca sa dezvaluie intreaga mea dorinta.

Aseman deseori visele cu frunzele uscate de toamna. La inceput sunt proaspete, pline de viata; incet-incet, devin banale, la fel ca mugurii  si frunzele: primavara nu avem ochi decat pentru muguri si flori, frunzele sunt privite doar o zi la nastere, apoi cu mult entuziasm abia cand se sting.

Sufletul se fisureaza la fel ca o frunza cand o strangi in causul palmei; daca visele pier, piere odata cu ele, daca visele dureaza prea mult in zadar, pleaca si cauta unele noi. La cele vechi revine rareori in crize de dor.

E totul la fel ca o cutie cu amintiri, sau un pod plin cu jucarii, sau o draga pereche de pantofi. E la fel ca o cicatrice pe care o ai de mult timp, insa chiar daca iti zace in mijlocul fruntii, nu te mai uiti la ea; stii ca e acolo, dar parca nu o mai vezi. Uneori se intampla sa ramai prea mult timp fixat in oglinda si sa realizezi ca nu ai cum sa mai scapi de ea, sau ca nu ai mai avea acelasi farmec fara. Asa si visele; odata definite, nu se mai pot sterge din simplul motiv ca deseori nu ajung sa fie indeplinite.

Sufletul se metamorfozeaza constant; mic- pur- naiv- indragostit- frant- constient- "batran"- indragostit- puternic- hoinar- increzator. E o metamorfoza intamplatoare, prin care trec toate sufletele, cu sau fara voia lor. Si-ar dori sa fie vesnic pure, dar e la fel ca si cu apa de ploaie: dupa o vreme devine "rea".

Fragmente 3.

O stare; nu...un moment. Nu..un sentiment; nici macar. Ideea de regasire. Ideea de regasire a propriului eu- doare. Cunoastem cu totii momentele stranii de ratacire ale sufletului nostru, iar mie imi place sa scriu despre ele. Intr-un moment oarecare al vietii, dintr-o data, pe nesimtite, fara sa se constientizeze pe loc, sufletul nostru se rataceste; pur si simplu dispare din sfera trupului; o gaseste prea banala. El pleaca. Unde? Asta nu aflam decat tarziu, cand il intalnim din intamplare pe strada de vorba cu alte suflete si parca pare ca nu ne mai recunoaste.

Sufletul meu a fugit demult si umbla hoinar; de fiecare cand ne regasim pare ca nu ne-am cunoscut niciodata. Nu inteleg de ce refuza sa imi dea crezare, de ce de fiecare data cand il pun in armonie cu mintea el o rupe de fuga. In majoritatea timpului, sufletul meu sta la mare, pe nisip. De multe ori cand il vad...se joaca. Ma iubeste doar atunci cand il las sa faca ce vrea, sa vorbeasca mereu cui vrea...sa-mi joace feste.

Sufletul meu nu se mai simte bine doar in prezenta mea. Sufletul meu a devenit cersetor. Il surprind deseori implorand altor suflete afectiunea. Si atunci stie ca ma supar si se topeste incet...Sufletul meu a devenit un razvratit. 

Ne-am intalnit insa asta seara la o cana cu ceai; iar intalnirea a decurs frumos. In prezenta mea l-am lasat sa vorbeasca unei persoane dragi, prin intermediul careia ne-am amintit cat de bine ne era cand eram si eu si sufletul, copii.Atunci nu ne desparteam niciodata. Acum insa..Acel cineva a deschis o portita involuntar parca si ne-a aratat amandurora  cat de frumos ne completam de fapt si cat de frumoasa este viata din jurul nostru..daca ne hotaram sa o petrecem impreuna.

Copil fiind, niciodata nu mi-am respins sufletul mai tare ca acum. Acum il insult si fara sa vreau, pentru ca..in viziunea mea, eu detin puterea, si nu el. Era frumos cum, in urma cu trei, patru ani, prin el am descoperit prima oara "fluturasii din stomac", prin el am descoperit si ca merita sa pastrezi  doar clipele frumoase din absolut tot ce se intampla; si trebuie sa recunosc, m-a invatat bine. Nu m-as putea minti pe mine spunand ca atunci cand in fata ochilor mei se ridica un imens zid mizerabil, nu imi fuge imediat mintea la cele mai frumoase momente ale mele. De fapt, cred ca intreaga mea viata se raporteaza la ele.

Nu sunt mandra de faptul ca mi-am obligat sufletul sa iubeasca. Poate de aia a si fugit.In ultima perioada, una destul de lunga, a refuzat categoric sa se intoarca la mine. Poate el nu cauta acel fel de iubire; poate el cauta un zambet, o privire, o atingere pe care doar el o stia si o voia. Poate una pe care nici nu mi-a fost dat sa o intalnesc pana acum.

Am vorbit asta seara cu sufletul meu despre vara. Despre vara ce tocmai a trecut. Mi-a spus ca a stat cu mine o vreme, insa eu nu l-am vazut, sau m-am prefacut ca nu il vad. Mi-a spus chiar si ca l-am alungat, insa nu imi amintesc...Asta seara...acel cineva de demult...a realizat, fara sa vrea, o minune. M-a impacat cu sufletul meu care...s-a hotarat sa ramana..pentru mai mult timp de data asta. A cedat si a spus ca...ramane sa ma ajute. Am cedat la randu-mi si i-am acceptat ajutorul. I-am simtit acut lipsa, insa este categoric faptul ca isi va mai lua vacante, poate mai putine, poate mai rare. Poate doar atunci cand chiar simte nevoia. I-am promis insa ca de fiecare data cand va vorbi..il voi lasa sa o faca pana la capat, iar el mi-a promis ca asta nu doare. Doare doar atunci cand ma opun.

Ne-am decis asadar sa ne reacceptam unul pe celalalt pentru ca...avand un suflet de-a pururi in vacanta..nu face decat sa te distruga pe dinauntru.

Fragmente2/ Jurnalul unui suflet prost.

Sunt eu...cea care se indreapta iarasi spre niciunde.
Sunt eu...cea care in sosonii tricotati isi cauta un drum..
pe glezne mi se incalcesc frunze de toamna...
de toamna maladiva cand iubesti..
dar nu stii ce;
O toamna-n care viata-si pierde-ntruna rostul.
Sunt eu cea care cu o Cola-n mana incerc cu el amurg sa imi decid destinul.
eu care parc-as vrea sa plec, dar timpul nu ma lasa.
Sunt eu..care detin un suflet prost si tot privesc copii pe bicicleta..
cea care mai devreme a privit infatisarea iubitului pierdut,
cea care-admira batrani tinandu-se de mana...
cea care se ascunde-acum de lume...si scrie..isi scrie viata...
pe hartie...
As vrea sa uit, dar parca nici n-am ce..
Poate sa-mi schimb prezentul?
As vrea sa cred ca pot sa-mi iert trecutul...
sa cred ca pot sa ma inspir din tine, dragul meu...
astept...
Nu pot sa spun acum decat ca iubesc o proiectie, o conceptie...o voce.
Poate iubesc o fiinta pe care am iubit-o din totdeauna.
E liniste..nu..muzica. E muzica ce-mi izvoraste din suflet..
si e atat de calma..si calmul ei ma face sa cred ca nu e a mea.
Orasul asta...e superficial si trist.
si am nevoie de iubire pura.
...

Fragmente/ Jurnalul unui suflet prost.

"...Sunt multe momente in care simti ca nu mai poti, ori simti ca vrei sa opresti timpul in loc, sa te legi la ochi cu un curcubeu. Si totusi nu trebuie decat sa inalti barbia spre cer si sa fii fericit. Nu trebuie decat sa crezi ca sub intreg mormanul de mizerie, e totusi o lumina plapanda; e sufletul tau....

Credeam ca fericirea se reduce la lucruri marunte...ca un zambet sau o privire, o prindere de mana..dar cum toate se dovedesc a fi atat de subrede,  fericirea mea se rezuma la vis.

La inceput nu stiam cum se scrie o carte; nici acum nu stiu; pur si simplu simt ca trebuie sa o scriu... intre doua coperte cu poze frumoase. Poate nu e o carte, e mai degraba un album, un jurnal..al unui suflet prost. Nu stiam decat citind..ce inseamna o carte. Apoi mii de hartii au cazut prada condeiului meu si sute de pagini au fost invadate;  cuvinte mici, fraze, versuri, uneori poate doar puncte de suspensie. Era tot ce gandu-mi zamislea. Si-asa a luat nastere "Jurnalul unui suflet prost"; din iubire, din ganduri, bucurii, dureri, si toate-ntr-una..dintr-un vis.

Un vis maret al unui suflet adolescentin de fata.. o fata care visa sa fie fericita si pierdea din vedere cat era de fapt... ea cu hartiile si gandurile ei. O fata care cauta aproape in orice, adevaratul sens al vietii. E vorba despre o fata care asculta marea intr-o cochilie, isi schimonoseste in fel si fel chipul dimineata in oglinda...emana pur si simplu fericirea, chiar si atunci cand ii lipseste cu desavarsire.  E vorba despre Mira, ce care iubeste franceza, citeste, scrie si fotografiaza.

Mi-as imparti "cartea" pe capitole, daca as stii cu ce sa incep...sau unde sa termin, insa totul in mine e o lupta ai carei protagonisti nu ii pot nici numi, nici clasa, nici bine defini.

E povestea ei, e povestea unui suflet care a crezut ca s-a pierdut a doua oara. E ea, cea care acum a deschis ochii mari, verzi si plini de lacrimi in oglinda, acum, dupa cativa ani, si a realizat ca dintr-o data, toata increderea si-a gasit culcus in inima ei; aceeasi ea care a realizat ca e frumoasa si ca prin semnul fruntii ei isi face loc intelepciunea, ca toti ai ei pe care ii are sunt fara masura de importanti, ca are un suflet pe care poate sa planga, sa rida, sa iubeasca, iar acel suflet nu este al ei. Este un suflet care de opt ani de zile nu a disparut niciodata.

De ce am ales sa ma ascund? Pentru ca mi-e frica de mine..de mine insumi. Ascuns adanc in fiinta mea..sta si ma bantuie un sentiment de enorma teama..ca intr-o zi s-ar putea prabusi totul."

captiv./ Fragment. Jurnalul unui suflet prost

Alerg. Imi simt sufletul lovindu-se de peretii interiori ai carnii mele moi ce il tine captiv. Imi simt respiratia navalind acut in fiece particula a trupului meu; imi palpita inima lovinda de torace, se simte mica..din ce in ce mai mica. Incetinesc. Zvacneste totul in mine, toate firele de sange imi alearga frenetic pe sub piele. Deschid ochii..alei de toamna imi poarta pasii tot mai sus..alerg de un drum neted, pietruit..abia disting ce e in jur. Zvacnirile mele ma sperie, ma adaposteste o salba infinita de castani batrani, tomnatici, galbeni-verzi, rosii arzand. Ma simt mica si rspiratia iar ma loveste in timpan. Inchid ochii si explodez in interior, imi simt in vene toamna..Ma taie vantul pe fata si-mi raneste pleoapa, imi piaptana parul..Ma opresc. Cine sunt? Ce vreau de fapt sa gasesc? Piatra pe care oasele mele lenese se odihnesc e prea rece si imi trezeste iar zvacnirea din amortire. De ce vreau eu sa fug de mine? Mi-e frica de mine..
Simt in mine doua sentimente de ura si iubire fata de doua suflete, dintre care unul e al meu, iar celalalt al celor doi ochi caprui; nu pot impartasi clar nici ura..nici iubirea. Mi-e frica sa admit ca eu pot face toate aste lucruri intr-o singura viata. Sau poate nu pot si asta e motivul pentru care am creat o a doua viata.