miercuri, 16 aprilie 2014

Serendipitate part 1

"Are poate cei mai calzi ochi pe care i-am intalnit vreodata. Daca ma intrebati de ce am inceput cu ochii...e poate pentru ca ei imi arata sufletu-i intreg. Dispune de acea doza de calm care sa ma faca sa plang si sa rid in acelasi timp, dar ce mi-a purtat sufetul spre el a fost faptul ca, fara sa ma caut, m-am gasit pe mine, in el; practic, ma contine.
Nu pot cunoaste sigur motivul pentru care l-am primit, poate sa-mi teasa aripi, sau poate invers...dar din prima zi...mi-am dat seama ca legaturile care se nasc sunt uneori mult mai de nestavilit decat ne-am imagina.  Un amestec de contradictii, de incertitudini, de bucurii si suferinte se inalta in fata mea in fiecare seara. Parca incep sa-mi doresc sa fie mereu seara si doar atat, atat incat sa-l pot pastra alaturi de mine, strans, legat c-un fir imaginar de glezna mea, de sufletul meu...
De multe ori am senzatia ca atat de mult il las sa-mi alerge prin vene-ncat ma sperie; parca pe furis intra pe sub pielea mea si paseste cu gratie, fara sa ceara acord.
Nu pot niciodata sa-mi dau seama in ce sens creste iubirea mea pentru el; e un soi de chin delicios, totul; se naste zi dupa zi. Uneori stie sa ma alunge, desi eu nu vreau. Alteori o fac chiar eu. Ceva imi spune ca n-am sa-l leg niciodata de mine. Stiu doar, cu fiecare secunda cu care ma cucereste, ca vreau sa il pastrez...pour toujours".
Ploua. Ploua incontinuu de patru zile bune. In dimineata aceea de Aprilie, Mira parea mai frumoasa ca oricand. In intunecimea camerei ii ghiceai silueta, chiar si bine ascunsa sub cearsaf. Lenesa, se intoarse in pat pe partea dreapta; din greseala ii atinse pleoapele, iar el tresari si-o prinse de talia subtire.
-M-as putea uita la tine asa...ore intregi, fara sa scot niciun cuvant.
-Blegule, tocmai ce ai scos, si nu unul, ba chiar foarte multe! chicoti Mira, ghidus cufundata in perne.
In inocenta ei inca adolescentina, Mira stia ca orice cuvant pe care l-ar spune nu-i putea provoca niciun rau lui Ralph si pe buna dreptate v-ati putea intreba, desigur, de ce? 
-Te-am iubit de la primul cuvant, ingratul meu prieten!
-Te-am iubit chiar inainte de primele cuvinte, ingrata mea iubita!
-Tot timpul trebuie sa fii cu un pas inaintea mea? Desigur, ca azi e randul tau sa faci cafeaua.
Ralph sari ca ars din asternut si disparu in bucatarie. In trei minute reaparu in dreptul patului cu nelipsita cafea, o ceasca de ceai si doua mere, unul verde, altul rosu.
-Doar azi, ai dreptul sa alegi. Vrei un ceai?
De ce atunci si nu in alta zi? Pentru ca intamplarea facea sa fie 7 ale lunii, zi in care isi sarbatoreau tot timpul aniversarea. Mira privea pierduta pentru prima oara, dupa mult timp. Asternutul cald inca si aerul rece din camera ii dadeau senzatii pe care nu-si dorea parca sa le incerce atunci. Grava, parasi locul si nu reveni decat dupa ore intregi, scursa parca de plans.
-Ti s-a racit ceaiul...iar merele i le-am dat lui Jeff pentru cea mica. Spunea ca plange de cand s-a trezit si ma gandeam ca ar putea-o inveseli.
Ralph nu stia cum sa reactioneze. Simtea in adancul lui ca nu trebuie sa o tulbure; nu stia sau nu voia macar sa reactioneze. O voia exact asa cum era: ciudata si deseori nepotrivita in context. Stia ca daca are sa ii vorbeasca, Mira tot ar interpreta in felul ei cuvintele. Ii facu loc pe canapea, iar ea se cuibari cu totul in bratele lui. 
-A venit Jeff? De sora-mea a spus ceva?
-Doar de Aylin a amintit ca a plans. Venise sa ne ia la mama, dar i-am spus ca inca dormi.
-Foarte bine...vezi? De aia te iubesc.
Mira nu ii spunea des asa ceva, dar cand ii spunea, parca tot Universul lui Ralph se rearanja undeva. Simtea ca in sfarsit are pentru ce trai; nu era fericit pe deplin decat in prezenta ei si a lui Aylin, nepotica lor, care, ori de cate ori il vedea, nu ezita sa il acopere cu cascade de rasete si pupaturi. Se integrase in micro-lumea Mirei, ba chiar isi creasera si una doar a lor, in care amandoi se pierdeau si deveneau impliniti- unul prin celalalt. 
-Ma gandesc sa te pastrez pentru totdeauna, Mira mea. Ce spui?
Ea il privi atent in ochi si zambi in coltul gurii, apoi se napusti asupra lui cu miscari de pisica lenesa.
-Risti?

vineri, 11 aprilie 2014

Plenitudine

Relele naravuri mereu ne invata cele mai bune lectii de viata. Schimbare...nu toti ne gandim la ea, in special la fiecare inceput de an, cand cerul parca se deschide de artificii, iar noi privim in sus, plini de speranta, spunand: "De anul asta, voi incerca sa fiu un om mai bun, voi incerca sa ma schimb." Gresit...nu ne schimbam niciodata, decat in momentul in care ne doare foarte tare. De cate ori o zi de Luni nu ne-a indemnat sa facem schimbari? "De Luni incep sa initiez un echilibru", zise ea gandindu-se la schimbare. Ideea e ca ai nevoie doar de zece secunde de curaj care sa te faca sa schimbi ceva. Schimbarea vine atunci cand actionezi in consecinta, cu riscul de a te rani, evident, cu rabdarea de a intelege de ce sau de ce nu functioneaza decizia ta.
Mira, copil plapand cu suflet de student e rezervata in privinta schimbarilor, drept pentru care scrie un jurnal care, crede ea, o ajuta sa isi pastreze echilibrul.

"Ieri m-am simtit mai singura ca niciodata, presata din toate partile insa, de ideea de a schimba ceva la mine, la atitudinea mea. Imi vine greu sa cred ca si cei care tin la mine ma indeamna la fel. As schimba ceva, dar...nu sunt sigura ce; sau in ce directie...Sunt un vulcan, de cele mai multe ori, care vrea sa schimbe totul, fara ca el sa fie afectat. Ma intreb, ce soi de suflet oi avea? Uneori realizez dureros de tare ca nu merit tot ce primesc...ca asta seara."

La o saptamana dupa, Mira se hotari sa schimbe ceva in viata ei. Isi cufunda fruntea intr-un imens breton, nemailasandu-si ochii la vedere. Prin asta, Mira credea ca poate feri lumea de rele. Stia ca nu-si va mai da sufletul niciodata, dar atat de sleita de puteri o lasase, incat avea senzatia ca putea adaposti intregi generatii de suflete care sa vina si sa iasa dinauntrul sufletului ei. Pe banca unde statea de doua ore si aproape jumatate, soarele se resfrangea tot, doar pentru ea, doar asupra ei. Era macinata pe interior, dar chiar si asa reusea sa absoarba toata lumina.
Afara, tot spectacolul ce se dadea..nu era decat furtuna calma din sufletul ei. Ce soare, ce vant, ce praf taios ii zgaria fata. Ramasese in sfarsit singura, asa cum isi dorise, doar ca o durere crunta ii sfasia sanul stang; sa fi fost inima care-si dorea sa-i sara din piept? O privea pe Ami cu o caldura pe care n-o mai simtise pana atunci; o admira. Ii admira puterea de a-si gasi echilibrul cu pretul a orice. Ami era diferita, iar Mira...stia ca intr-o zi are sa trebuiasca sa devina la fel. Pentru ea, Ami era idealul gingasiei, doza de contradictie; "acel ceva" care sa o puna in functiune, oricate nazuri ar fi facut. Era cea constiincioasa dintre ele doua, prudenta, dar ce o atragea pe Mira era faptul ca niciodata nu se lasa pacalita. "Pune-ti ochi la suflet!", ii spunea, dar niciodata nu se lasa dominata de mofturi si capricii. Ami era pentru Mira mini-femeia perfecta: rationala si cu un suflet gigant. Mira...era studenta nestatornica, pururi in cautarea idealului. In timp ce Ami crestea frumos, Mira mai tragea cu ochiul pentru o noua fila de roman, dar cand Ami plangea dupa ajutor, parca intreg universul Mirei capata un nou sens: realizase in sfarsit ca nu mai cauta fericirea ei; ci pe a altora, capabila sa o aduca pe a ei.

"Sunt povestea a ceea ce crezi ca vezi; sufletul meu ti-e o carte deschisa. Ia-ti aripi din mine, poti creste prin mine ori de cate ori vrei... "

Aripa.

Gonind spre tine
m-am lovit de-un zid care
mi-a frant aripile.

Mai am si azi dureri
atunci cand timida-
ncerc sa le inalt.


marți, 11 martie 2014

Asculta-mi tacerea

E atat de mult verde in ochii ei
incat pare ca soarele
reflecta-n ei toata marea.
O doare atat de multa frumusete,
pe el il doare frumusetea ei.
In ochii lui
pare ca nu e ca toate celelalte
micile femei; ea...
ascunde in suflet intreg Universul.
In privirea ei tac atatea zambete si
plansete;
ea...stie sa taca cel mai frumos.
El vede cum i se dilata, ca la pisici, pupilele
vrea sa ii spuna dar
tace si el pentru ca
linistea dintre ei doi de aproape sfanta.

vineri, 14 februarie 2014

Gand gol. Repost

Fraza de acum nu mai arata tot atat de bine ca cea de dinainte, cea de dinainte nu se mai leaga de cea care va urma. Toul se anuleaza, chiar si viata a devenit dificil de asezat pe hartie; chiar si sufletul refuza sa se lase scris. Mi-e dor de ceva ce nu am avut niciodata; simt ca am nevoie de ceva ce nu cunosc. Falangele mele incep sa se lase din ce in ce mai grele, ca niste carlige molatece care refuza sa se prinda de sarma; pe condei degetele mele lesina, iar creierul meu explodeaza. In fata mea s-a deschis o criza; degetele nu vor a mai scrie, creionul nu mai cunoaste literele, iar hartia sterge urmele, pe masura ce apar. Sufar! pentru ca mi-e greu a scrie. Nu orice suferinta se presupune a urati chipuri si de a da aripi infinite inspiratiei? Orice cuvant care-apare se intipareste in structura creierului meu; mi s-au incalcit toti nervii. Peretii mintii mele s-au tapetat cu teama, spaima, cuvinte, fericire, extaz, scarba, mila, neputinta, necaz, reusita, dorinte, vise, impliniri, dezamagiri, inchipuiri, iluzii, amintiri; toate au ramas la adapostul creierului meu, iar sufletul se simte inutil de incarcat. As vrea sa pot scrie fara sa doara si nu sa ma mai doara fara sa pot scrie. Cersesc? Am reusit sa scriu...

luni, 10 februarie 2014

Naravuri dulci.

E prea tentant sa fim rai, e prea dificil sa fim buni. E delicios sa fim egoisti, e ciudat sa iubim. Vorbim prea des despre iubire si nici nu stim ce-nseamna sau unde e de fapt, pana in ultima secunda in care inchidem ochii si spunem: "ah...acolo a fost dintotdeauna...oare de ce o vad abia acum?" Pentru ca, vezi tu, o viata intreaga ai avut de ales intre a fi meschin si a fi bun, intre a te retrage si intre a te darui in totalitate. Dar e iubirea o alegere, sau mai degraba ceva de care pur si simplu te molipsesti? E o alegere, sau e un amestec de meschinarii si daruiri? 
Nu intelegi niciodata de ce zilnic esti pus in postura de a alege: bei cafeaua amara sau dulce, iti indrepti parul, sau il lasi ondulat, zambesti ori plangi, pleci, vii, ramai, dispari...existi acolo, la un moment dat; intrebarea ramane aceeasi: de ce? De ce toate lucrurile se vor puse in balanta? 
Pentru ca...nu ai curaj sa fii tu. Oamenii se nasc buni, ori rai? Cine stie? Dar tu, tu in adancul tau ramai cu sufletul; cel care cucereste fiecare secunda a zilei. "M-am indragostit de tine", auzi. "Cum? Asa, imperfecta?" "Nu de tine, de Tine! De sufletul tau. M-am indragostit de sufletul tau!" Sufletul tau e perfect, tu esti cel care il pangareste cu ratiune. Suntem rai pentru ca vrem, sau din intamplare? Suntem ingrati pentru ca asa ne-a lasat Dumnezeu, sau pentru ca am exersat sa devenim asa? 
Atatea intrebari care ne chinuie si la care nu stim cum sa raspundem, atatea forme-ale unui 'de ce?' Daca ai avea putin mai mult curaj ai intelege ca nu ai nevoie de mai mult de zece secunde in care sa alegi varianta potrivita; se spune ca primul gand e cel mai bun. De ce sa te intrebi 'cum' cand poti veni din prima cu 'asa'?
Pe lucruri, pe sentimente, sa nu le pui niciodata in balanta, pentru ca toata viata ta...e un amestec ingenios de sanse si alegeri de care profiti involuntar. Nu te gandi daca sa fii bun sau rau, daca sa iubesti sau nu, daca sa pleci sau sa ramai, pur si simplu lasa-te ghidat. Rai suntem oricum, poate din cauza ca inca mai mancam mere, dar de ce sa ne lasam dominati de asta?
Dupa un mar, mananca si-o capsuna...poate perspectiva se schimba si renunti de tot la mere...Invata sa vezi direct prin suflet si-atunci n-o sa mai trebuiasca sa astepti ultima secunda sa-ti vezi intreg filmul. Invata sa te sprijini pe suflete pe care sa nu le ranesti, invata sa traiesti fiecare clipa, dar invata sa te si infranezi; invata sa inveti din naravuri, dar mai presus de toate, invata sa fii tu, Om, in toata plinatatea ta, in tot iuresul de senzatii, invata...sa te asculti.

joi, 23 ianuarie 2014

Cu M de la Matur

De cateva luni...doi ochi negri si adanci ma invata ca nu-i frumos sa te revolti in gura mare. De cateva luni acest suflet ma prinde usor de mana si-mi sopteste cateva cuvinte la ureche dupa care eu, pana acum vulcan...ascult...
Incepe sa-mi fie rusine sa ma mai revolt cu voce tare pentru ca 20 de ani de existenta nu-mi dau puterea de a revolutiona lumea cu toata cohorta ei de naravuri... aproape douazeci de veri...si-un suflet impovarat de frustrari viseaza noaptea in camin sa schimbe conceptii, sa imbuneze caractere. Un suflet la fel...ii spune sa fie prudent, caci pe toate le schimbi in timp...
Sufletul prost incepe sa-nvete ce-i lumea reala...Mira, draga de ea...incepe sa simta pe pielea ei rautati si nedreptati pe care, pana acum ceva timp, credea ca le poate distruge cu impulsivitate.
Cu M...de la Mira sau de la matur. Mira incepe sa devina matura, caci asa o invata sufletu-i prieten. Invata impreuna cum sa creasca.
Iti multumesc, sufletel..pentru ca existi!