Naravuri dulci.

E prea tentant sa fim rai, e prea dificil sa fim buni. E delicios sa fim egoisti, e ciudat sa iubim. Vorbim prea des despre iubire si nici nu stim ce-nseamna sau unde e de fapt, pana in ultima secunda in care inchidem ochii si spunem: "ah...acolo a fost dintotdeauna...oare de ce o vad abia acum?" Pentru ca, vezi tu, o viata intreaga ai avut de ales intre a fi meschin si a fi bun, intre a te retrage si intre a te darui in totalitate. Dar e iubirea o alegere, sau mai degraba ceva de care pur si simplu te molipsesti? E o alegere, sau e un amestec de meschinarii si daruiri? 

Nu intelegi niciodata de ce zilnic esti pus in postura de a alege: bei cafeaua amara sau dulce, iti indrepti parul, sau il lasi ondulat, zambesti ori plangi, pleci, vii, ramai, dispari...existi acolo, la un moment dat; intrebarea ramane aceeasi: de ce? De ce toate lucrurile se vor puse in balanta? 

Pentru ca...nu ai curaj sa fii tu. Oamenii se nasc buni, ori rai? Cine stie? Dar tu, tu in adancul tau ramai cu sufletul; cel care cucereste fiecare secunda a zilei. "M-am indragostit de tine", auzi. "Cum? Asa, imperfecta?" "Nu de tine, de Tine! De sufletul tau. M-am indragostit de sufletul tau!" Sufletul tau e perfect, tu esti cel care il pangareste cu ratiune. Suntem rai pentru ca vrem, sau din intamplare? Suntem ingrati pentru ca asa ne-a lasat Dumnezeu, sau pentru ca am exersat sa devenim asa? 

Atatea intrebari care ne chinuie si la care nu stim cum sa raspundem, atatea forme-ale unui 'de ce?' Daca ai avea putin mai mult curaj ai intelege ca nu ai nevoie de mai mult de zece secunde in care sa alegi varianta potrivita; se spune ca primul gand e cel mai bun. De ce sa te intrebi 'cum' cand poti veni din prima cu 'asa'?

Pe lucruri, pe sentimente, sa nu le pui niciodata in balanta, pentru ca toata viata ta...e un amestec ingenios de sanse si alegeri de care profiti involuntar. Nu te gandi daca sa fii bun sau rau, daca sa iubesti sau nu, daca sa pleci sau sa ramai, pur si simplu lasa-te ghidat. Rai suntem oricum, poate din cauza ca inca mai mancam mere, dar de ce sa ne lasam dominati de asta?

Dupa un mar, mananca si-o capsuna...poate perspectiva se schimba si renunti de tot la mere...Invata sa vezi direct prin suflet si-atunci n-o sa mai trebuiasca sa astepti ultima secunda sa-ti vezi intreg filmul. Invata sa te sprijini pe suflete pe care sa nu le ranesti, invata sa traiesti fiecare clipa, dar invata sa te si infranezi; invata sa inveti din naravuri, dar mai presus de toate, invata sa fii tu, Om, in toata plinatatea ta, in tot iuresul de senzatii, invata...sa te asculti.

Cu M de la Matur

De cateva luni...doi ochi negri si adanci ma invata ca nu-i frumos sa te revolti in gura mare. De cateva luni acest suflet ma prinde usor de mana si-mi sopteste cateva cuvinte la ureche dupa care eu, pana acum vulcan...ascult...

Incepe sa-mi fie rusine sa ma mai revolt cu voce tare pentru ca 20 de ani de existenta nu-mi dau puterea de a revolutiona lumea cu toata cohorta ei de naravuri... aproape douazeci de veri...si-un suflet impovarat de frustrari viseaza noaptea in camin sa schimbe conceptii, sa imbuneze caractere. Un suflet la fel...ii spune sa fie prudent, caci pe toate le schimbi in timp...

Sufletul prost incepe sa-nvete ce-i lumea reala...Mira, draga de ea...incepe sa simta pe pielea ei rautati si nedreptati pe care, pana acum ceva timp, credea ca le poate distruge cu impulsivitate.

Cu M...de la Mira sau de la matur. Mira incepe sa devina matura, caci asa o invata sufletu-i prieten. Invata impreuna cum sa creasca.

Iti multumesc, sufletel..pentru ca existi!

31, 1, 2.....implinire!

Azi, mai mult ca oricand...realizez cat de impresionant a fost anul care tocmai a trecut. Plin, poate chiar suprasaturat de obstacole, dar atins intotdeauna de optimism. Poate ca nu a fost unul din cei mai buni aproape 20, dar cu siguranta m-a invatat lectii importante legate de prietenie, perseverenta si...sensibilitate. Poate am muncit cat altii in 10 sa reusesc sa ajung la finalul lui, poate cu siguranta as fi putut munci mai mult, dar azi, acum, realizez ca toate piedicile m-au completat...ca om. Am ajuns unde mi-am dorit; am cunoscut oameni minunati, cu un suflet minunat; am reusit sa nu-i pierd pe cei deja existenti. Am invatat ca esentialul nu e in ceea ce cunosti, ci in ceea ce esti- cu tine si cu cei de langa tine. De altfel, am devenit aproape o alta eu. M-am cautat si m-am regasit in zeci de ipostaze in anul care tocmai trece, totusi ipostaza de acum as vrea sa o inramez.

Completa. Azi, acum ma simt fericita. Anul care e pe cale sa inceapa...vreau sa ma gaseasca exact asa cum sunt de fapt: fericita, puternica, sensibila si optimista- completa. 

Va doresc sa aveti cel mai bun si frumos an din viata voastra, iar urmatorul sa va fie si mai si. Va doresc toata sanatatea si fericirea pusa acolo pentru voi, sa realizati lucruri frumoase si sa munciti numai pentru frumos! Va indemn sa va feriti de rele, sa aveti licariri in priviri si suflete calde.

Tousi, mai simplu decat toate frazele intortocheate de mai sus, va doresc sa va gasiti implinirea!

Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Rasarit. Caldura. Lumina

Imi doresc rasaritul sa-si deschida pleoapa odata cu mine, cu noi; ori sa mai zaboveasca alte cateva ore, sa tina lumea in loc, amortita, noua ne dea un ragaz la mai multa iubire. Mi-as dori sa ma pierd pe trupul tau cald inca o viata intreaga, mi-as dori de tine o clipa sa nu ma despart, caci nu stii cand vine clipa cea de pe urma. Daca e sa traim intru vecie, imi doresc sa traiesc numai cu tine, daca e sa murim, iubite, sa murim impreuna. Fericirea noastra pare ca-i fara de margini, sfideaza chiar orice clipa a despartirii. Peronul garii noastre e suferind de atatea saruturi, e trist mereu cand ma vede plecand iar pe tine - imbratisand in zbor chiar si ultima mea rasuflare. Te iubesc cum nu s-a mai iubit si-n alte dati pe-acest pamant, garbov de-atatea feluri de dragoste. De cand e lumea sa iubeasca pare ca s-a chircit ca o stafida, de parca toti indragostitii si-ar trage seva din miezul pamantului. Oare indragostitii sunt inradacinati in pamant, ca niste copaci, si cresc asa, impreuna? De fiecare data cand se naste o iubire cresc alte radacini- adanc infipte in pamant. Si daca iubirea se consuma? Iubirea nu se termina, e un joc fara sfarsit si un drum fara margini, o stare fara limite. De aceea radacinile ei ajung pana in miezul pamantului, unde simt caldura. De aceea se stafideste pamantul, pentru ca iubirile adevarate ii absorb toata caldura.

Mira, dialog.

E aproape Craciun; dar Mira nu mai e acasa. Mira a crescut si...acum sta intr-o camera prea mica pentru ea si pentru sufletul ei mare. M-am intalnit zilele trecute cu ea in fata anticariatului, pe unde obisnuieste sa-si mai piarda pasii de cand e in Iasi. Parea pierduta, cum e ea de obicei, dar plina de entuziasm. O recunoscusem dupa bascuta frantuzeasca pe are mama ei i-o crosetase iarna trecuta, cadou de Mos Nicolae; m-am bucurat sa o vad inca pe Mira purtand-o, impreuna cu libelula care toamna asta nu mai straluceste la fel de tare. Intoarsa din profil, am avut senzatia ca ma insel, ca nu e Mira mea, dar imediat, toata fata ei s-a intors spre mine; si atunci am putut sa-i vad ochii, ochii ei care-o tradeaza de fiecare data, care-i impartasesc fiecare fel de emotie. Mi-a sarit in brate cu totul, m-am bucurat sa vad ca nu a slabit de cand a plecat si ca sufletul ei e inca la fel de plin de iubire. Se grabea, ne-am dat intalnire la cafea si-a apucat sa-mi spuna doar atat:

"Nu stiu, de cand sunt aici parca ma metamorfozez zilnic. Intelegi ce zic? Nu stiu daca intelegi...Ma caut zilnic si...cand ajung in fata oglinzii redescopar o alta persoana, in fiecare dimineata cand plec, in fiecare seara in care ajung...."acasa". Parca mi-e asa dor de Casa cateodata. Dar vorbim noi mai multe la cafea...maine, pe la 8?"

Tare mi-as dori ca Mira mea sa nu-si rataceasca sufletelul pur niciodata!

Metamorfoză continuă

Iubeam
c-un verde crud în ochi.
Iubeam cu sufletul 'nălțat în Cer.
Iubeam cum nimeni
n-avea a mai iubi vreodată.

Plâng.
Iubesc.
Verde palid.

Lumină:
Iubesc
din nou cu vechiul verde crud
în ochi.
Aripi:
Sufletul meu,
tu mie
mi-l înalți.
Iubesc:
cum nimeni iar nu-avea a mai iubi.

Suflete de plastilina

Ne place sa fim zei, ne place sa chinuim suflete, in special pe ale altora, ne place sa ne simtim atotputernici. Ne e teama sa ne exprimam, frica sa vorbim, sa simtim. Nu vrem sa ne dam niciodata mastile jos, pentru noi toata viata e ca o furtuna; trecem prin ea cu ochii inchisi. Ne tinem gurile pecetluite, ne metamorfozam. Toata viata noastra-i o nota pe care-o acordam dupa starea sufletului, ne dam de ceasul mortii, ne jucam cu sufletele celorlalti de parc-ar fi de plastilina. Ne place sa credem ca nu punem suflet, dar...daca vreodata te hotarasti sa-ti pui sufletul pe tava, gandeste-te ca tii in mana o ceasca de ceai fierbinte si esti pe cale sa stranuti.