Rasarit. Caldura. Lumina

Imi doresc rasaritul sa-si deschida pleoapa odata cu mine, cu noi; ori sa mai zaboveasca alte cateva ore, sa tina lumea in loc, amortita, noua ne dea un ragaz la mai multa iubire. Mi-as dori sa ma pierd pe trupul tau cald inca o viata intreaga, mi-as dori de tine o clipa sa nu ma despart, caci nu stii cand vine clipa cea de pe urma. Daca e sa traim intru vecie, imi doresc sa traiesc numai cu tine, daca e sa murim, iubite, sa murim impreuna. Fericirea noastra pare ca-i fara de margini, sfideaza chiar orice clipa a despartirii. Peronul garii noastre e suferind de atatea saruturi, e trist mereu cand ma vede plecand iar pe tine - imbratisand in zbor chiar si ultima mea rasuflare. Te iubesc cum nu s-a mai iubit si-n alte dati pe-acest pamant, garbov de-atatea feluri de dragoste. De cand e lumea sa iubeasca pare ca s-a chircit ca o stafida, de parca toti indragostitii si-ar trage seva din miezul pamantului. Oare indragostitii sunt inradacinati in pamant, ca niste copaci, si cresc asa, impreuna? De fiecare data cand se naste o iubire cresc alte radacini- adanc infipte in pamant. Si daca iubirea se consuma? Iubirea nu se termina, e un joc fara sfarsit si un drum fara margini, o stare fara limite. De aceea radacinile ei ajung pana in miezul pamantului, unde simt caldura. De aceea se stafideste pamantul, pentru ca iubirile adevarate ii absorb toata caldura.