Uneori doare, alteori nu. E o stare generala de regret; ca am trait asa. E o stare de renegare; a ta, sau a tuturor. Cand ajungi sa te renegi pe tine, abia de-ti mai poti desprinde genele una de alta sa poti vedea, abia de te mai poti privi, abia mai poti articula cateva cuvinte si simti cateva lucruri. Pur si simplu te inchizi si uiti, sau te obligi sa uiti; iti impui sa nu mai traiesti, ci doar sa ramai in viata pentru a te pedepsi.
Sunt momente despre care nu poti scrie, doar simti; insa tu stii ca trebuie sa scrii. Vor mai fi timpuri in care inima ta va refuza sa mai bata, cand sufletul tau, chiar el, te va renega. Te vei mai simti ratat si uitat, insa asta nu te va face decar sa lupti. Poate ca inima ta a prins deja apriga armura, insa undeva traieste; speriata si ascunsa.
De se intampla candva sa nu poti scrie, ori sa-ti renegi fiinta, scrie atat: "era seara, frig si era iarna; era patru, nouasprezece...si-am auzit "te iubesc". "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu