Mă tem că totul nu e decât un joc stângaci, pe care cu toţii suntem obligaţi să îl ducem la bun sfârşit. Totul pare atât de relativ şi totuşi atât de palpabil; relativ, dar acut de dureros. Îmi aşez viaţa pe hârtie aşa cum mi-o amintesc şi încă mi-o imaginez, sau aşa cum e ea, cu toate suferinţele şi durerile ei? Poate pentru minte, ideală ar fi o reprezentare cât mai ascunsă, dar inima cunoaşte însă, reprezentarea cea mai făţişă a ei, aşa că mă voi opri din a mai minţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu