Suflet pe hartie.

Un suflet atat de fragil, pictat de regret
se frange-n continua amintire ce o pastreaza inca,
plin de nesat.
Cu caldura tot apara lacrima ce sta sa curga
pe-obrazul prea fin al fiintei lui.
E-un suflet ce vrea sa se faca iubit...
de ea si de altii,
insa refuza prea tiranic a primi
orice farama de sentiment.
"Mi-e frica de multe ori sa nu ma pierd prea mult in propriile-mi dorinte", isi spune-o fata, zambind cam ciudat. "Mi-e frica sa nu ma inabuse intr-o zi tot regretul."
E-un timp in care sufletul plange.

Cat de ciudat se-aduna acum la mine in ganduri fel de fel de fraze, fara inceput si sfarsit, fara un sens anume. Am inceput sa nu le mai caut sensul concret, ci doar esenta. Ma sperii uneori de toate cuvintele care ma iscodesc si parca degetele sunt prea slabe sa le scrie, sau foaia e prea timida sa le cuprinda. Sunt cuvinte, ganduri care ma hartuiesc si care de multe ori nu vor sa evadeze. Imi injecteaza toata imaginatia si ma obliga sa scriu, insa nu le pot scrie pe ele. Am nevoie de un suflet care sa-mi patrunda in vene, sange, nervi si simturi, care sa faca toate cuvintele sa evadeze. Unde esti?