momente/ Fragmente 6.

Am deschis o portita a sufletului pe care nu o descoperisem pana acum si am realizat ca oricat de lovit ai fi, iubirea e ultima care pleaca, sau ultima pe care indraznesti sa o lasi sa plece. Am simtit, de altfel, cum e sa crezi, sa te obligi, iar apoi sa ajungi sa iubesti.

S-au nascut candva o fata si-un baiat care aveau sa isi jure  tot ce copiii de varsta lor isi doresc: ca nimeni si nimic sa nu le destrame ce aveau ei mai de pret: iubirea. Bineinteles, destinul sta tot timpul impotriva acestor juraminte. S-au iubit mult; poate prea mult fata de ce isi aratau ei. Pe cat de mult se iubeau, pe atat de tare sufereau uneori unul in prezenta celuilalt. Aveau momente cand lumea se invartea in jurul lor, dar din pacate erau prea putine. Si intr-o zi, s-a pus punct.Am avut ocazia sa prind o fila din jurnalul fetei, care spunea asa:

" De ce doare si de ce se simte acum intregul trecut ca si cum un deget prea fierbinte mi-ar pipai sufletul si mi l-ar arde? Mi-e dor si am nevoie. Au fost momente diferite, atingeri care ascundeau poate prea multe dorinte. Imi fuge viata prin minte ca un film derulat pe repede-napoi. Tanjesc...dupa acele zile in care pielea fetei mele iti dezmierda intruna umarul, cand de umarul tau drept mi se agata un sarut plin de dragoste si prietenie. Incep sa imi straluceasca ochii prea puternic printre gene si te vad atat de clar...Mi-e dor de sentimentul pur pe care fiecare il tinea mult prea adanc inchis in spatele zabrelelor din suflet; iesea doar uneori si ne aseza umil pe buze un zambet plin de exaltare. Am pierdut. Am pierdut o sumedeie de sarutari, de atingeri calde si jucause; amandoi am pierdut. Uneori, nu tot timpul, se mai simt ramasite ale sentimentului pur si atunci...intreaga mea fiinta incepe sa planga; cu fiecare atom, cu fiecare particula. Pe langa multe scurt-metraje pline de iubire, au ramas prea multe semne pe care nimeni si nimic, nici macar timpul n-o sa le mai poata sterge. Iar asta inseamna ca am avut nevoie unul de altul si poate asta n-o sa se vada decat tarziu, in viitor."

Mai mult de-atat copila nu m-a lasat a scrie, caci restul tot e ferecat in inima ei. Uneori plange, privind inapoi; isi da apoi seama ca acel capitol trebuie odata si odata sa isi scrie punctul de sfarsit.