Pulsez. Si pulsez atat de tare incat in jurul meu, pe o raza cat sa cuprinda-mbratisarea ta...imi aud interiorul. Se aude un ticait...desi ticaitul e prea firav. Se aud..la intervale egale de timp...gonguri infinite ale inimii si parca si pielea-mi zvacneste pe piept. Daca cineva care ma iubeste foarte mult si-ar aseza capul pe mine..l-ar durea timpanul de cat zgomot si tragedie se petrece in mine; pentru ca pulsez doar din iubire. Parca toate vasele mele sanguine s-au desprins la capete si s-au transformat in mici trompete...si toate impreuna inchipuie o orchestra asurzitoare. E acusi furtuna-n mine. A inceput toata aceasta fanfara de pulsatii nebune din mine...fanfara ce parca mi-a facut tot sangele din vene sa paraseasca incaperile, sa faca loc zgomotului. Si din tot aerul strans...si vidul ramas...s-a format un nod...undeva putin mai jos de laringe...si tot pulseaza...pulseaza. Poate ca niciodata in aproape nouasprezece ani..nimic nu s-a mai petrecut intocmai. Continui sa cred ca intreaga mea piele e o diafragma care se va fisura din cauza pulsatiilor. E agitatie, nebunie, zgomot, emotie, sunt fluturi, e curent, e o fuga infinita...si toate in interiorul meu; si totusi...e atat, atat de bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu