Ii alearga vantul cu nesat prin plete
Si ii strecoara-n suflet
Sentiment de ghiocel.
Absoarbe frenetic o lumina palida
Si isi gaseste in simturi un oarecare dor.
Iubeste firav acel parfum de primavara
Ce face sa dispara orice urma de intristare.
E parca prea lenesa sa isi urmeze pasii
Cand in oase ii zace o astenie crunta.
Invinge totusi si picurii pierzandu-se aiurea
Pe verdele ei ochi, molatec de lumina.
Si-a regasit speranta ostenita copila
De-atata dor si plans,
De singur si amar.
Traieste parca iarasi,dar altfel de-asta data
Scotocind frenetic doar prin prezent.
Dar oare ce pe lume, a ajutat-o, naiva,
Sa isi invinga teama si sa paseasca din nou?
Sa fi fost primavara,
Sa fi fost adierea...
Sau o iubire de adolescent?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu