Pentru ca te iubesc !

O unda dulce de dimineata iti sopteste firav la ureche...ca el iti e surisul, el e culoarea si fericirea din viata ta. Numele lui pe buzele tale iti face sufletul sa tresara...el e visul, speranta, zambetul si iubirea. El e tot. E o privire firava, un suflet de copil, el e viata ta ! Te iubesc, puiule !

Ea in viziunea ei.

Si brusc se simte mica, prea mica parca! Mica si singura intr-o lume prea mare si prea aglomerata.Va veni si timpul ei.Timpul in care va alina ea alte suflete mici si singuratice, in care va avea tot ce-a visat...Rabdare, scumpo!

Captiv

E noapte...Talpile ei simt inca umezeala pardoselii.De cand zace oare sprijinita de fereastra?Verdele imperfect din privirile ei fixeaza absent o frunza amortita.se desprinde in cele din urma..de teama sa nu se rataceasca in prapastia ochilor ei.

Pe chipul ei inzapezit de lumina se desluseste doar conturul buzelor crispate.

"Ce-ar fi daca ar aparea acum?" Si isi pierde iar privirea undeva departe...Cauta...Ce cauta?Ii apare senzatia ca a mai simtit asta candva..Ca si cum un far puterinc ar lumina intamplari vechi..uitate...

Un fior rece o cuprinde...

"Va trebui sa ma desprind de locul asta..daca nu vreau sa zac in asternut o saptamana.." i se ingana pe buze cateva cuvinte.

"Ce-ar fi daca ai fi aici..?!Ar fi cu totul altceva..Uite cum s-au desprins toate frunzele..Pacat ca e toamna...e frig..si ploaie si vant..."

Ce o fi oare in mintea ei impaienjenita de vise si sperante?

"Pacat ca nu pot sa zbor...As fi zburat pana la el..sa-i spun cat il iubesc si as fi venit inapoi...sau as mai fi zabovit putin..sa il vad cum zambeste...Pacat...sau poate e doar o iluzie...dar cum se explica toti fluturasii care imi devoreaza launtrul?Pacat ca nu pot zbura..Pot doar sa-mi crosetez vise pe cer si sa umblu dimineata pe strazi beata de fericire cu zambetul pe buze sarind zvelt de pe un picior pe altul spunandu-mi "azi e mai bine !"..Pacat ca sunt singura acum..si ploua si e frig si sunt desculta...Ce faci, biet caine? Ai venit sa vezi si tu luna? si cum ploua..si e frig si sunt desculta?Haide..da-mi o imbratisare..ca-n vremurile de demult...asa e, nu te mai tine. Ai imbatranit! Dar uite, caine..acum poti sa mergi..Nu e minunat?"

Si strange la piept sarmanul caine neajutorat pana acesta schelălăie de durere.

"Iarta-ma, batrane..Nu ar fi minunat sa nu fim singuri acum?De fapt..de ce ne plangem? Ne avem unul pe altul! De zece ani, caine..doar tu stii ce e cu mine..si luna asta spalacita.Sa nu pleci de langa mine. Stii ca mi-e frica...mi-e frica sa raman singura. Tu nu m-ai abandonat niciodata.Chiar daca te-am ranit.Ca acum...tu esti bolnav, batran..si tot stai cu mine in frig..poti sa pleci daca vrei...sa nu iti fie mai rau.De ce te uiti cu ochii aia la mine? Iar ti s-a uscat botul, caine..Ti-e rau? Mai stam putin...Ce crezi..ca o sa mi se indeplineasca visele? Tu ai fost vreodata fericit?Vreau sa spun..cu adevarat fericit? Eu cred ca am fost..demult...Haide, spune si tu ceva !"

Un marait multumit si o privire intrebatoare veni din partea potaii incapabile sa-i ofere un raspuns...

"Haide la culcare...nu vreau sa te mai chinui.Caine, te iubesc! Si pe el il iubesc..."

Cu miscari nesigure de copil plapand isi lua batranul prieten in brate.Pasi desculta e podeaua inca rece. Fiorii ii faceau iarasi pielea sa se increteasca.

Se strecura in odaia ei micuta inecata in lumina.Isi furisa trupul in asternut, inveli cainele...Stinse cu grija felinarulsi incepu sa ingane vechiul cantec de leagan pe care mama ei obisnuia sa i-l fredoneze...

"Tic pitic..."

"Noapte buna, caine !"

Iarăşi toamnă.

Si uite, draga...au trecut deja opt minute din toamna...Ai vazut...si primele trei lacrimi cum mi le-a rapit...E iarasi toamna...Uite-o cum ne imbratiseaza in racoare...Cum ne apasa rosiatic obrajii...Cum ne fura caldura...Hai sa o pastram macar in suflet...Nu pleca de langa mine...Ramai cu mine in toamna...Desprinde-mi din par frunzele moarte...Saruta-mi buzele infrigurate...E iarasi toamna...Simti, draga...? Simti si tu toamna prin vene...?Sau doar eu...?

Te iubesc....Sa nu fugi cu toamna...Sa ramai langa mine...

Vibratii de culori in intuneric.

E noapte instelata, e calda linistita...La capatul strazii pecetluite de pietre ce duce spre casuta, mai vegheaza inca batranul felinar.Usor mai palpaie o lumina...anuntand ultimele licariri ale prietenului nostru.

A plouat.Pietrele insetate parca, incinse de caldura zilei au sorbit picurii reci de ploaie.

Incerci, cu pasi timizi si speriati sa cuceresti intunericul ce se revarsa in fata ta.Vezi in departare, ca prin fir de borangic, ferestrele scaldate in lumina lampii pe care mama ti-a lasat-o in camera ca sa-ti mangaie visele in noapte.

Pasesti nesigura pe prima piatra, cu inima infiorata de spaima pe care noaptea ti-o strecoara in suflet. Franturi din luna se-neaca-n ochiurile de apa, iar fantasme intunecate rapesc aleea.

Te agati cu disperare de orice idee te-ar putea salva...Din valurile de nori...zaresti vag o stea. Lumina ei te calauzeste pana in pragul casei.Ti-ai gasit un prieten ce iti asterne in fata carari luminate. Accepti sfioasa ajutorul si pornesti cu pasi nehotarati.

Picaturile ploii tresar sub vraja lunii...Ajungi in pragul casei tale...privesti inapoi la scena de teatru...si realizezi ca nu ai jucat singura tot acel act...O atingere calda iti rasfira zulufii din par, lasand soaptele fine ale vantului sa-ti cuprinda intreaga fiinta. Simti vibratii de violet, vezi cantece si auzi culori...totul plapaie...spre nedumerirea ta..

O pata rosiatica fierbinte iti apasa obrazul alb, fin ca aripa de inger. Licaririle smaraldului s-au ascuns in privirea ta adanca si senina.

Iti retragi discret degetele din stransoarea diafana a celui ce ti-a calauzit fiecarepas si privesti timid in urma..A disparut si lumina din camera..Privesti felinarul- o licarire si s-a stins. Il vezi pe el pasind sub clar de luna..

Binecuvantate fie farmecele noptii!

Ti se pare acum cu totul diferit.....de la fereastra...

Dialog cu Sufletul.

De ce ti-e frica, suflet pierdut?De ce nu mergi mai departe?De ce te-ai pierdut de fapt?Ce cauti?Unde cauti?Ce simti cand ratacesti aiurea?
Cine te-a pierdut?De unde ai plecat?Intoarce-te la ea, cea fara de speranta.Inalta-i privirile inapoi spre cer.Ridic-o atunci cand are nevoie.Tu, suflet prost !De ce-o parasesti?De ce vii inapoi doar cand ai nevoie?
Te departezi de ea in fiecare noapte.Nu-ti pasa ca-si inunda trupu-n lacrimi, ca-si smulge carnea sau ca implora cerul s-o linisteasca.Are nevoie de tine...tu esti sufletul ei.Ii e doar frica si ei sa mearga mai departe.Ajut-o la vise, suflet natang ! Si o sa te rasplateasca.
O sa te dezmierde dimineata cu aburi de ceai si aroma de mar verde.Ziua pe nisip o sa te inalte in briza iar noapte va sta cu tine si-ti va spune povesti.
Ramai cu ea si ajut-o sa viseze.Vei visa cu ea alaturi de alt suflet.Rabdare..nu mai fugi! Nu mai fugi de ea...ea te iubeste...si se increde in tine! Doar ca nu vede...

Cine esti? Cine sunt? Care eu? Care tu?

Sunt mai mult decat un gand...Sunt mai mult decat o vibratie...Sunt mai mult decat o culoare..Decat o emotie...Decat un zambet...Decat o stare...Detin un suflet hoinar...El doar vine si pleaca...El iubeste si uraste, ride si plange, canta si tace.Doar zace pe nisip -- in asteptarea altui suflet.Se joaca prin toamna in incantarea lui nebuna...

Eu sunt!...O umbra necunoscuta ce ride apasandu-ti soarta.

Cine esti tu, sarman suflet normal, ratacit pe nisip alaturi de-al meu? De ce te lasi prins in jocul lui demonic cu vise si sperante, ticsit de inocenta?

Cine esti..?Cine sunt..?