"Mi-e teama de multe ori ca nu cumva, intr-un moment de neatentie, imaginea ta sa devina atat de difuza...pana la disparitie. Ma gandesc de multe ori cum as putea sa te pastrez pentru totdeauna, dar niciodata gandurile mele nu stiu sa zboare pana departe. Ti-am visat sarutul, iar de atunci intreaga "eu" functioneaza la limite imposibil de imaginat...Intregul meu cert a devenit abstract, rece e cald, negru e alb...si multe tot asa. E ca atunci cand mic fiind, primesti jucaria pe care ti-ai dorit-o ani la rand si o strangi in brate pana la refuz....pana realizezi ca iti doresti sa schimbi asta; asa si visul meu si-ar dori sa se schimbe... dar pana atunci mai reusesc sa imi extrag din el seva... V-ati putea inchipui macar, cum e sa te trezesti cu o sclipire uimitoare in ochi intr-o marti cu ploaie? Nici eu nu puteam pana azi.... Incep sa devin din ce in ce mai neputincioasa in a-mi mai controla visele, iesirile sentimentale si cuvintele pe care le spun; cu toate astea, e bine, poate, ca toate intre noi vin ca cea mai sfruntata gluma si ca astfel pot si eu sa-ti spun ce simt; altfel nici nu cred ca as putea vreodata..."
Era o ora tarzie din noapte, era aproape dimineata, cand am gasit-o pe Mira tot mazgalind de zor niste hartii, tot in speranta ca-si va termina, cat de curand, romanul. Ma privi cu blandete si cu aceeasi lumina din ochi cu care ii intampina pe toti, indiferent ca o supara sau nu; mi-am imaginat cat o doare ceva, acolo adanc, in suflet, dar am lasat doar foile si creionul sa-i fie confidenti; Stiam ca intr-o zi are sa-si ridice ochii verzi si-are sa poata spuna, chiar tipa, tare si raspicat, tot ce simte. Imi amintesc acum de momentul in care, la o cafea, am fost intrebata "ce astept"; chiar asta astept, ca personajul meu sa poata renunta la toate prejudecatile sale. Poate intr-o zi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu