Joc sau intamplare?

Incredere? Ateptari? Niciuna, nici alta in viata mea..de ceva vreme; nici fata de mine, daramite in ceilalti. Am descoperit ca...neavand asteptari, te poti lasa mult mai usor surprins de ce se afla in jur si neavand incredere poti cu usurinta depasi "dezamagirea". De multe ori imi doresc sa se deruleze tot filmul de la capat. Sau nu, imi doresc sa pot decupa si inlatura cateva secvente pentru a se putea vedea mai clar. Parasind ieri cei patru veseli pereti ai camerei mele, mi-am luat agenda si am plecat sa scriu. Despre orice. Doar ca deseori scrisul mi-a fost intrerupt;  stand de o bucata buna de timp intepenita pe o banca, am fost numita, pe rand, "depresiva", "misto" si chiar "frumusica". Tarziu am sfarsit prin a fotografia fel de fel de figuri . Au trecut prin fata mea cupluri fericite,  bunici si nepoti, parinti si copii, pusti mai mult sau mai putin cuminti, toti dornici sa imortalizeze momente. Am fost la randu-mi prinsa-n poze pe care poate nu-mi va fi niciodata dat sa le vad. De ce imortalizam momente? Nu raman toate vesnic undeva, in noi? Oricum. Nici prin gand nu imi trecea cand am parasit apartamentul...ca dupa-amiaza mea se va transforma radical. Asa ca...de ce am avea asteptari, chiar si de la o biata fractiune-a unei zile? Oricum totul se intampla spontan, indiferent de cate sfori ne chinuim noi sa tragem; poate ar trebui sa ne gandim uneori...daca nu cumva functionam ca niste marionete la scara mai mare...dupa bunul plac al altcuiva.