Alerg. Imi simt sufletul lovindu-se de peretii interiori ai carnii mele moi ce il tine captiv. Imi simt respiratia navalind acut in fiece particula a trupului meu; imi palpita inima lovinda de torace, se simte mica..din ce in ce mai mica. Incetinesc. Zvacneste totul in mine, toate firele de sange imi alearga frenetic pe sub piele. Deschid ochii..alei de toamna imi poarta pasii tot mai sus..alerg de un drum neted, pietruit..abia disting ce e in jur. Zvacnirile mele ma sperie, ma adaposteste o salba infinita de castani batrani, tomnatici, galbeni-verzi, rosii arzand. Ma simt mica si rspiratia iar ma loveste in timpan. Inchid ochii si explodez in interior, imi simt in vene toamna..Ma taie vantul pe fata si-mi raneste pleoapa, imi piaptana parul..Ma opresc. Cine sunt? Ce vreau de fapt sa gasesc? Piatra pe care oasele mele lenese se odihnesc e prea rece si imi trezeste iar zvacnirea din amortire. De ce vreau eu sa fug de mine? Mi-e frica de mine..
Simt in mine doua sentimente de ura si iubire fata de doua suflete, dintre care unul e al meu, iar celalalt al celor doi ochi caprui; nu pot impartasi clar nici ura..nici iubirea. Mi-e frica sa admit ca eu pot face toate aste lucruri intr-o singura viata. Sau poate nu pot si asta e motivul pentru care am creat o a doua viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu